Trei persoane au fost reținute de oamenii legii din Olanda în cazul furtului tezaurului dacic. Nu mai puțin de 30 de polițiști fac parte din echipa care i-a capturat de suspecți.
Suspecții au fost capturați în în localitatea Heerhugowaard. Potrivit primelor informații, aceștia sunt cetățeni olandezi. Încă nu se știe dacă Poliția Olandeză a găsit și tezaurul furat.
În această seară vor avea loc declarații de presă la sediul Ministerului de Interne român.
„Secretarul de stat Bogdan Despescu si Inspectorul General al Poliției Române, Benone Marian Matei, vor susține declarații de presă începând cu ora 19.30”, au anunțat oficialii Ministerului de Interne.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, un coif dacic și trei brățări din aur au fost furate din Muzeul Drents din Assen, Olanda. Trei bărbați au forțat o ușă a muzeului cu un dispozitiv exploziv. Capodoperele arheologice erau împrumutate de la Muzeul Național de Istorie din România și valorează milioane de euro.