Pentru a putea obține 70.000 de euro credit prin Noua Casă, ai nevoie de un anumit salariu net. Cât plătești rata lunară și când va începe acest program?
De ce salariu ai nevoie pentru a putea obține 70.000 de euro credit prin Noua Casă
Persoanele interesate să-și cumpere o locuință cu avans minim, de 5%, pot începe să-și pregătească dosarul, deoarece programul Noua Casă, cu bugetul tăiat la jumătate, va începe într-o săptămână.
Anul acesta, 2.000 de români vor putea să beneficieze de program, care are anumite avantaje. pentru a-și putea cumpăra o locuință.
“Estimăm că va începe pe 20 februarie, săptămâna viitoare, așteptăm alocarea plafonului de 500 milioane de lei.
Garanția statului este 50% pentru creditele până în 70.000 euro și 60% între 70 și 140 mii euro. Este singurul credit ipotecar la care TVA este 9%”, a declarat Dumitru Nancu, director general Fondul Naţional de Garantare a Creditelor, pentru Observator News.
Avantajul cel mai mare al acestui program este avansul, care este de doar 5%. Astfel, pentru locuințele sub 70.000 de euro, avansul va fi de 3.500 de euro. În cazul unui credit ipotecar, băncile cer un avans de minimum 15%, adică 10.500 de euro.
Pentru a putea cumpăra o locuință de 70.000 de euro prin credit, pentru o perioadă de 30 de ani, este nevoie de un venit minim de aproximativ 5.300 de lei net. Rata lunară va ajunge la peste 2.300 lei.
Cu programul Noua Casă, se pot achiziționa și locuințe mai scumpe, cu prețuri de până la 140.000 de euro. În acest caz, avansul crește la 15%.
Pentru un credit de până la 140.000 de euro, venitul minim ar trebui să fie mai mare de 9.300 de lei net. Rata lunară depășește 4.200 de lei. De asemenea, dobânzile sunt variabile prin program. Băncile pot oferi, însă, credite ipotecare fixe în primii 3 sau 5 ani.
Unde se mai găsesc locuințe care costă sub 70.000 de euro
În orașele mari, sunt foarte puține locuințe care costă mai puțin de 70.000 de euro. De exemplu, în București, sunt doar câteva zone unde se poate găsi o garsonieră sau un apartament la acest preț
“În Bucureşti. putem achiziționa o garsonieră sau un apartament cu 2 camere. Drumul Taberei, Rahova şi cam atât.
Dacă ne ducem către Militari, Crângaşi, Titan preţurile sunt mai sus. Nu ne putem apropia de zona centrala, de nordul Capitalei”, a spus Gabriel Arteni, agent imobiliar.
Persoanele care plănuiesc să cumpere o locuință prin intermediul acestui program ar trebui să se adreseze băncilor partenere. Este necesar să se completeze și o cerere de finanțare.
În cazul programului Noua Casă, poate dura ceva timp până să găsești o locuință care să se încadreze în acel plafon.
“În 18 luni să găsești acea locuință, se face o eligibilitate, în funcție de veniturile pe care le ai și un anumit plafon maxim la care te poți încadra.
Se transmite cererea de garantare la Fondul de Garantare și, în 48 de ore, aveți garanția aprobat”, a explicat Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor.
În plus, comparativ cu un credit ipotecar, există și costuri suplimentare ale programului Noua Casă.
“Trebuie depuse garanții către Fondul de Garantare, avem comision suplimentar către Fondul de Garantare. Pentru 70.000 euro, suma se ridică la 20.000-30.000 lei per total, iar pentru 140.000 euro se dublează”, a adăugat Gabriel Arteni.
În ultimii 4 ani, aproape 6.500 de locuințe au fost cumpărate în București, cu ajutorul acestui program. Ilfov ocupă cel de-al doilea lor în top, cu aproximativ 3.600 de locuințe. Pe locul trei se află Iași, cu peste 2.300 de locuințe.