„Ieri am decis în coaliție acordarea unui sprijin financiar de 800 de lei, în două tranșe, pentru pensionarii cu venituri reduse. Cer tuturor miniștrilor cu atribuții să înceapă să redacteze cadrul legal ca să adoptăm repede această măsură, iar primii bani să ajungă la cei care au nevoie înaintea Paștelui”, a declarat Marcel Ciolacu joi, la începutul ședinței de guvern.
Coaliția de guvernare a stabilit că ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici va fi de 800 de lei și va fi acordat în două tranșe. Banii îi primesc 2,5 milioane de vârstnici cu venituri mai mici de 2.574 lei, adică echivalentul salariului minim net pe economie.
Românii cu venituri mici vor primi și un ajutor pentru plata factrurilor la energie.
Ministrul Finanțelor: Indexarea tuturor pensiilor nu este posibilă în acest an fără „o creștere economică ieșită din comun”
Proiectul bugetului de stat pe anul 2025 va fi aprobat sâmbătă de Guvern și are prevăzută suma de 2 miliarde de lei pentru acordarea de ajutoare one-off (o singură plată) pentru pensionarii cu venituri mici, a anunțat joi seara premierul Marcel Ciolacu, după ședința Consiliului Politic Național al PSD.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în 15 ianuarie, după discuțiile cu ministrul de Finanțe pe tema bugetului pe 2025, că pentru pensiile mici și mijlocii se va acorda o majorare de tip one-off (o singură plată), urmând ca o decizie privind indexarea tuturor pensiilor din septembrie să se ia la prima rectificare bugetară.
Pe de altă parte, ministrul de Finanțe, Tanczos Barna, a declarat la sfârșitul lunii trecute că indexarea tuturor pensiilor este imposibil de implementat fără o creștere excepțională de venituri.
„În momentul de față dacă nu avem o situație ieșită din comun, cu o creștere economică ieșită din comun, indicatorii macroeconomici nu permit alte indexări decât cele care au fost anul trecut”, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. Acesta a precizat pentru HotNews.ro că impactul indexării pensiilor ar fi de 19 miliarde de lei, iar indexarea salariilor ar fi de 9 miliarde de lei.