Andrei Perneș de la Mireasa a murit cu un regret profund în suflet. Fostul concurent al emisiunii matrimoniale de la Antena 1, acolo unde a cunoscut-o pe femeia cu care, așa cum spunea, a avut singura lui relație stabilă până la vârsta sa, avea planuri mari de viitor, atât pe plan profesional, cât și personal.
Regretul cu care a murit Andrei Perneș de la Mireasa
Andrei Perneș și fosta soție, Sabrina, s-au cunoscut în sezonul al 5-lea al show-ului de televiziune. Au fost aproximativ doi ani împreună, relația lor continuând și în afara casei din Buftea, după marea finală.
Cei doi au trecut, împreună, prin multe suișuri și coborâșuri. Până la despărțirea definitivă, aceștia au mai trecut printr-un impas, la câteva luni după terminarea ediției în care au participat. Au revenit, apoi, la sentimente mai bune, și și-au mai acordat o șansă.
Una din marile dorințe ale lui Perneș a fost să devină tătic. Visa la o familie numeroasă și o carieră de succes. Clujeanul rula mai multe afaceri de-a lungul timpului, iar în ultima vreme activa în domeniul imobiliarelor. Legat de copil, alături de Sabrina, clujeanul a trecut printr-o alarmă falsă, când Sabrina apăruse, la un moment dat, cu o burtică suspectă. Nu a fost să fie, dar Perneș nu și-a pierdut speranța. Era convins că va veni vremea să își strângă copilul în brațe.
Alarma falsă prin care a trecut cu fosta, Sabrina, la începutul anului trecut
„Da. O să fac o lumină. Nu știm acum sigur care e treaba. Ca să fim sinceri, a făcut 3 teste de sarcină. 2 au ieșit negative și unul pozitiv și cum sunt eu nebun mă bazez pe ăla pozitiv. În momentul în care o să fi siguri de un răspuns pozitiv o să anunțăm”, îi lămurea Andrei Perneș pe telespectatori, la începutul anului trecut, în cadrul emisiunii „Mireasa – Capriciile iubirii”.
După ce amândoi au luat-o de la capăt, în urma primei despărțiri, nu mult a trecut până au realizat că orice efort ar depune pentru viitorul lor împreună este în zadar.
Într-un live pe care l-a făcut în social media în luna iulie a anului trecut, Andrei Perneș de la Mireasa a spus că despărțirea nu mai putea fi evitată. Tânărul a zis că atât el cât și Sabrina au ajuns la concluzia că fiecare își dorește cu totul altceva de la o relație. Și, în ciuda încercărilor de a se completa cât mai bine, nu au fost atât de compatibili pe cât credeau.
Despărțirea definitivă de Sabrina, anunțată în iulie 2024
Perneș și Sabrina nu au mai păstrat deloc legătura după despărțire. Andrei nu credea că doi foști iubiți pot deveni prieteni după o relație.
„Pur și simplu asta a fost decizia. Am ajuns într-un punct în care ne-am dat seama că fiecare își dorește cu totul altceva și e mult mai bine așa. Sper că acum sunteți lămuriți’, preciza Andrei Perneș în iulie 2024 despre sfârșitul relației cu Sabrina.
Andrei Perneș a murit la vârsta de 29 de ani, miercuri, 19 februarie, într-un accident care s-a produs pe raza comunei Bunești din județul Cluj. Conform informațiilor furnizate pentru FANATIK de către IPJ Cluj, tânărul din Florești a ajuns cu mașina răsturnată, în afara carosabilului, deoarece nu era concentrat la drum. O clipă de neatenție i-a costat, așadar, viața fostei vedete de la Antena 1.