Joia Mare, cunoscută și sub denumirile de Joia Neagră sau Joia Patimilor, este una dintre cele mai încărcate zile din Săptămâna Mare. Dincolo de semnificațiile religioase adânci, această zi păstrează un șir de tradiții și interdicții păstrate cu sfințenie în multe gospodării din România. În această zi, oamenii se pregătesc pentru Învierea Domnului, dar în același timp respectă cutume vechi, transmise din generație în generație.
Mâncarea de post care este interzisă în Joia Mare. Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă
Joia Mare este o zi de aducere aminte a patimilor Mântuitorului. În biserici, se oficiază Denia celor 12 Evanghelii – un moment special în care se citește integral suferința lui Iisus înainte de răstignire. Clopotele încetează să mai bată, fiind înlocuite de sunetul toacei, iar slujba se prelungește târziu în noapte. Este o zi de post, rugăciune și reculegere.
Două alimente sunt strict interzise în această zi, chiar și pentru cei care nu țin postul propriu-zis: oțetul și urzicile. Motivul interdicției vine din tradiția populară și din credința că, pe cruce, Iisus a fost înțepat cu urzici și stropit cu oțet în loc de apă. Legenda spune că în momentul în care Mântuitorul a cerut apă, i s-a oferit oțet, amplificându-i suferința. În memoria acestui gest, urzicile și oțetul sunt excluse din meniul zilei.
Tot în Joia Mare, femeile nu au voie să spele haine, nici manual, nici cu mașina de spălat. Se spune că ultima zi în care puteau face acest lucru era Miercurea Mare. De asemenea, este interzis să se dea cu mătura în casă sau să se facă treburi gospodărești care implică murdărie.
Superstiții în Joia Mare
Joia Mare este ziua în care gospodinele vopsesc ouăle, în special în culoarea roșie. Tradiția spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul. În Sâmbăta Mare, se coace pasca și se pregătesc cozonacii care vor fi sfințiți în noaptea de Înviere.
Tot în Joia Mare, se aprind focuri prin curți, în fața caselor sau în cimitire. Se crede că în această noapte, mormintele se deschid, iar sufletele celor adormiți se întorc pentru a-și vizita casele. Focurile au rolul de a le lumina drumul și de a le încălzi. Aceste obiceiuri sunt, de fapt, reminiscențe ale unor practici precreștine, transformate ulterior în gesturi de pomenire creștină.
Fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, miere, vin și fructe pentru a fi sfințite și împărțite în memoria celor trecuți în neființă. Astfel, Joia Mare devine o punte între cei vii și cei morți.
Slujba din Joia Mare are o profunzime aparte. Este dedicată rememorării a patru evenimente fundamentale din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul Patimilor.
Spălarea picioarelor ucenicilor este simbolul suprem al smereniei. Iisus, învățătorul și fiul lui Dumnezeu, se apleacă în fața ucenicilor și le spală picioarele, demonstrând că iubirea și slujirea celorlalți sunt adevărata cale.
Cina cea de Taină reprezintă momentul instituirii Euharistiei. Aici, Iisus folosește pâinea și vinul pentru a le arăta ucenicilor cum se va jertfi pentru mântuirea lumii. „Cina Domnului a fost instituită de Iisus Hristos în noaptea în care a fost vândut”, spune apostolul Pavel. Acesta este momentul în care Iuda Iscarioteanul îl trădează pe Mântuitor.
Cele 12 Evanghelii ale Patimilor, citite în cadrul Deniilor, acoperă toată suferința trăită de Iisus până la crucificare. În timpul slujbei, se aprind 12 lumânări, care, potrivit tradiției, vor fi păstrate și folosite pe parcursul anului pentru ocrotire și luminare sufletească.
Gesturi care pot fi interpretate ca trădare
Un obicei mai puțin cunoscut legat de Joia Mare este evitarea sărutului. Se spune că, pentru că Joia a fost ziua Sărutului lui Iuda, nu este bine ca oamenii să se sărute în această zi, mai ales dacă nu s-au văzut de mult timp. Gestul poate fi interpretat simbolic drept o trădare, chiar dacă nu există o intenție reală.
Această superstiție s-a păstrat în special în comunitățile rurale, unde simbolismul zilelor din Săptămâna Mare este luat foarte în serios. Joia Mare este, astfel, o zi a tăcerii, a reflecției și a gesturilor discrete.
Rugăciunea pentru cei adormiți, rostită în Joia Mare
Un moment important al acestei zile este rugăciunea pentru sufletele celor adormiți. Se rostește în liniște sau la biserică, fiind considerată o punte între cei vii și cei plecați. Este o rugăciune de iertare, de mângâiere și de speranță.
„Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta credință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.
Dăruiește-le lor și nouă Împărăția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veșnice și desfătarea vieții Tale celei nesfârșite și fericite. Că Tu ești învierea și odihna adormiților robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit! Amin.”
Joia Mare este, în final, o zi de echilibru între tradiție, credință și comuniunea dintre cele două lumi – cea văzută și cea nevăzută. Un moment al tăcerii, dar și al speranței.
