Situația recentă de la Salina Praid readuce în atenția publicului o tragedie similară care a afectat profund o comunitate din Transilvania. Orașul Ocna Mureș, din județul Alba, a trecut prin patru catastrofe majore cauzate de prăbușirea galeriilor miniere subterane, toate în mai puțin de o sută de ani. Exploatarea masivului de sare, care a adus prosperitate timp de secole, s-a transformat în cele din urmă într-o amenințare reală pentru siguranța locuitorilor și structura urbană.
Catastrofele care au zguduit orașul
Cu o populație de aproximativ 12.000 de oameni, Ocna Mureș a fost construit literalmente pe un munte de sare. Primele forme de exploatare datează încă din neolitic, continuând în perioada romană și în evul mediu, când extragerea se realiza în camere trapezoidale adânci. În apropierea orașului, la Războieni, a fost construit un castru roman cu rol de protecție a resurselor de sare, care erau transportate pe râul Mureș.
De-a lungul istoriei, râul Mureș a reprezentat atât un sprijin, cât și un pericol. Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, acesta curgea foarte aproape de masivul de sare, cauzând deseori inundații. Din cauza acestor riscuri, autoritățile vremii au decis să mute albia râului cu câteva sute de metri spre est. Măsura s-a dovedit insuficientă.
Prima mare tragedie a avut loc în 1912, când Mureșul a ieșit din matcă și a pătruns în galeriile miniere vechi. Terenul s-a surpat, formând cratere uriașe, unele chiar în zonele locuite. În 1952, autoritățile au încercat să oprească astfel de prăbușiri prin umplerea galeriilor abandonate cu saramură concentrată. Efortul, însă, nu a avut rezultatele scontate.
Evenimentele din 1954 și 1978
În 1954, o eroare tehnică a dus la străpungerea unui perete între două mine – mina 6 Martie și mina Iosif – ceea ce a permis apei din lacul format în urma unei surpări anterioare să inunde complet galeria activă. Exploatarea a fost abandonată.În 1978, din cauza unor decizii discutabile legate de pomparea apei din lacuri în subteran, pilonul care despărțea mina 1 Mai de lacul Iosif a cedat. Apa a inundat galeria în câteva minute. Doar reacția rapidă a minerilor a prevenit o tragedie umană, aceștia reușind să se salveze prin puțul de aeraj. A fost momentul în care s-a decis oprirea definitivă a extracției sării solide în Ocna Mureș.
Prăbușirea din 2010: o tragedie urbană
Ultimul și cel mai spectaculos episod s-a petrecut în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2010, în jurul orei 2:00. O coloană de injecție a cedat, permițând infiltrarea apei dulci sub presiune într-una din galeriile subterane. Rezultatul: trei clădiri distruse, inclusiv un supermarket, și mai multe străzi avariate în zona centrală a orașului.
Pe locul prăbușirii s-a format un crater de aproximativ 200 de metri în diametru și 10 metri adâncime, umplut cu apă, având un volum estimat de 100.000 de metri cubi. Experții au explicat că infiltrarea apei dulci, combinată cu presiunea exercitată asupra galeriilor miniere vechi, a fost fatală pentru structura subterană. Saramura care se extrăgea era folosită de Salina Ocna Mureș pentru producerea sării.
După acest dezastru, activitatea minei s-a restrâns drastic. Inițial, a funcționat în regim de avarie, ambalând sare adusă de la alte saline din țară, precum Cacica și Ocna Dej. În cele din urmă, s-a trecut exclusiv la distribuirea de produse preambalate provenite din alte zone.
Tragedia de la Ocna Mureș este un avertisment clar că resursele naturale, oricât de valoroase, pot deveni periculoase dacă nu sunt exploatate responsabil. La fel ca în cazul Salinei Praid, istoria ne arată că în spatele aurului alb se pot ascunde adevărate drame.
