Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (APCE) trage un semnal de alarmă cu privire la pericolele ce îi pândesc pe români, dar care se pot abate și asupra firmelor, după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieței de energie electrice. Conform APCE, există riscul ca la noi în țară să apară cele mai scumpe facturi din Europa, iar cel mai grav lucru e, spun experții, că autoritățile nu reacționează și par să nu miște un deget în fața acestui scenariu care e la o aruncătură de băț de a se materializa.
Facturile cresc, statul tace: avertisment dur de la Asociația Prosumatorilor
Prețul energiei pentru firme a crescut de la 1 leu la 1,50 lei/kWh, dar autoritățile nu au reacționat deloc, atrage atenția Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie. În loc să repare sistemul, statul închide ochii, iar românii plătesc pentru o energie produsă scump, distribuită prost și reglementată haotic.
Potrivit APCE, scumpirea electricității nu va rezolva problema deficitului bugetar, dar va aduce noi provocări pentru mediul politic, în sensul în care cetățenilor le va scădea încrederea în instituțiile statului. Oamenii se vor simți mai lipsiți de apărare și mai nesusținuți, ceea ce va adânci tensiunile sociale, pe măsură ce vor fi nevoiți să bage mai adânc mâna în buzunar pentru a-și achita utilitățile. Între timp, marile companii energetice își dublează profiturile, iar consumatorii și prosumatorii devin ostatici într-un sistem nedrept și dezechilibrat.
„O energie scumpă nu va reduce deficitul bugetar. Dar va adânci radicalizarea cetăţenilor şi scăderea încrederii în orice instituţie a statului. Despre creşterea preţului de la 1,00 leu la 1,50 lei / KWh pentru companiile private sau de stat din România n-am văzut nici o reacţie din partea autorităţilor…Toate bune se pare?”, transmite APCE.
„România nu produce suficientă energie şi ceea ce produce este nejustificat de scumpă”
Asociația atrage atenția că Hidroelectrica, principalul producător din țară, vinde energia de 3-4 ori mai scump decât companiile similare din vestul Canadei, și asta chiar înainte de taxe.
„România nu produce suficientă energie şi ceea ce produce este nejustificat de scumpă. Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din ţară, vinde energia de 3-4 ori mai scump decât omologii lor din vestul Canadei, la ieşirea din centrală.
Nici până astăzi nu au putut explica cum pot vinde energia activa cu 0,45 lei/kWh fără taxe, în timp ce, în British Columbia, acelaşi preţ include deja toate taxele şi este livrat până la consumator”, mai transmit experții.
De asemenea, experții spun că nu ne putem baza pe producția internă pentru a ne satisface necesarul de vârf de consum,. O altă problemă ar fi reprezentată și de Nuclearelectrica, care produce cu un cost mediu de 0,45 lei/KWh, faţă de 0,34 lei/KWh în Europa de Vest, iar energia produsă din termocentrale pe cărbune este şi scumpă, şi poluantă.
“Deşi Europa are un cost mediu de 0,37 lei/KWh, în România preţul variază între 0,42 şi 0,55 lei/KWh – iar mare parte din costuri nu sunt tehnologice, ci ţin de ineficienţă, salarii umflate şi interese sindicale. România nu-şi poate acoperi vârfurile de consum din producţia proprie.
Ministrul Energiei recunoaşte acest lucru public, după doi ani de mandat. Aşa se ajunge ca la prânz să exportăm ieftin, iar seara să importăm scump. Iar vina, ni se spune, ar fi a consumatorului care nu se adaptează la ‘programul’ de producţie al energiei. Nimic despre preţul mare al energiei care iese de la hidro/termo centrală”, se mai arată în punctul de vedere al APCE.
După 1 iulie, riscăm să plătim una dintre cele mai scumpe energii din întreaga Europă
Din cauză că “producem puţin şi scump, furnizăm scump, distribuim scump şi avem o autoritate de reglementare inexistentă pentru consumatori”, odată cu liberalizarea pieței de energie care va avea loc la 1 iulie, românii și firmele se află în mare pericol. Există riscul să ajungem să plătim una dintre cele mai scumpe energii din Europa, avertizează specialiștii. Mai mult, dincolo de scumpirile preconizate pentru facturi, românii ar putea fi loviți și de alte creșteri de prețuri de la 1 iulie, cum ar fi scumpirea poliței RCA, dar și majorarea prețurilor la alimentele de bază.