Doliu în lumea filmului. A murit o actriță îndrăgită de toată lumea
Lea Massari, una dintre cele mai rafinate și enigmatice prezențe din cinematografia europeană a deceniilor șase și șapte, s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani. Dispariția actriței a fost confirmată miercuri de autoritățile italiene, prin vocea secretarului de stat pentru cultură, Lucia Borgonzoni, care a descris-o drept „o actriță cu un magnetism irezistibil și un talent fulminant”. Potrivit cotidianului Il Messaggero, decesul a survenit luni, la Roma, iar înmormântarea a avut loc în aceeași discreție care i-a marcat existența artistică, marți, în localitatea Sutri, aflată la nord de capitala Italiei.
Doliu în lumea filmului. A murit o actriță îndrăgită de toată lumea
Pe numele său real Anna Maria Massatani, actrița s-a născut la Roma, pe 30 iunie 1933. Deși a avut o carieră discretă în ultimii ani, ea a fost, în anii de glorie ai cinematografiei italiene și franceze, un reper al rafinamentului, al subtilității actoricești și al unei feminități care nu a avut nevoie de ostentație. A debutat în anii ‘50, dar consacrarea a venit în 1960, odată cu rolul memorabil din „L’avventura”, capodopera lui Michelangelo Antonioni.
În 1960, Lea Massari pășea cu grație într-o peliculă care avea să redefinească limbajul cinematografic al vremii. „L’avventura” nu era un film clasic – era un manifest vizual despre absență, tăcere, lipsă de sens și dezorientare existențială. Personajul său, Anna, dispare la scurt timp după începutul filmului, dar prezența ei continuă să influențeze tot firul narativ. Era începutul unei cariere în care Lea Massari va juca personaje enigmatice, introvertite, delicate, dar profund marcante.
Succesul filmului lui Antonioni i-a adus imediat alte oferte importante. În 1961, a jucat în două producții esențiale ale cinematografiei italiene: „Il Colosso di Rodi” (Colosul din Rodos), regizat de Sergio Leone, un film epic cu accente de aventură, și „Una vita difficile” de Dino Risi, în care dădea viață unei femei aflate în miezul tranziției Italiei postbelice.
Lea Massari
Star în Italia și Franța: o actriță poliglotă și versatilă
Lea Massari s-a remarcat rapid prin abilitatea sa de a interpreta atât în italiană, cât și în franceză, ceea ce a transformat-o într-una dintre puținele actrițe italiene solicitate în mod constant în Franța. Descrisă adesea de criticii francezi ca „cea mai franceză dintre vedetele italiene”, actrița a jucat alături de cei mai mari regizori și actori ai vremii.
În 1964, a jucat în filmul „L’insoumis” al lui Alain Cavalier, alături de Alain Delon, o colaborare care i-a adus un nou val de popularitate în Franța. Ulterior, în 1972, avea să colaboreze din nou cu Delon în filmul italian „Le Professeur”, regizat de Valerio Zurlini.
Printre filmele în care a fost distribuită se numără titluri esențiale pentru istoria cinematografiei franceze: „Les choses de la vie” de Claude Sautet, „La course du lièvre à travers les champs” de René Clément, „Le silencieux” de Claude Pinoteau sau „Le fils” de Pierre Granier-Deferre. A colaborat și cu regizorii italieni Francesco Rosi („Cristos s-a oprit la Eboli”) și frații Taviani („Allonsanfan”).
Unul dintre cele mai cunoscute și discutate roluri ale sale rămâne cel din „Le souffle au cœur”, filmul regizat de Louis Malle în 1971. În această peliculă, Massari interpretează o mamă care dezvoltă o relație incestuoasă cu fiul ei adolescent. Departe de a fi un rol șocant prin intenția de a scandaliza, interpretarea sa a fost una subtilă, profund psihologică, care a transformat filmul într-o referință pentru cinematografia europeană a anilor ’70.
Criticii au lăudat complexitatea emoțională a jocului ei actoricesc și modul în care a reușit să redea un personaj ambiguu fără să cadă în stereotipuri. Filmul a fost selectat în competiția oficială de la Festivalul de la Cannes și a deschis numeroase discuții despre tabuuri, moralitate și dinamica relațiilor familiale.
O colaboratoare de încredere pentru regizorii de marcă
Într-o epocă în care actorii erau considerați adevărați colaboratori ai regizorilor, Lea Massari s-a remarcat prin versatilitate, profunzime și o capacitate aparte de a transmite emoție fără prea multe cuvinte. A lucrat cu regizori precum Claude Sautet, Carlos Saura, Francesco Rosi și Michelangelo Antonioni – un adevărat arc peste istoria cinematografiei europene.
Cu o prezență calmă, dar impunătoare, a fost distribuită adesea în roluri de femei marginale, neînțelese, fragile sau captive în structuri familiale complexe. Spre deosebire de alte vedete ale vremii, Massari nu a fost niciodată o divă în sensul clasic. Era discretă, aleasă, rezervată. Tocmai această discreție i-a adus un respect profund din partea colegilor și o aură de mister care i-a întărit cariera.
Ultimele ei apariții pe marele ecran au fost în anii ’80, după care s-a retras treptat din lumina reflectoarelor. Nu a mai acceptat roluri noi, preferând să rămână fidelă unei cariere pe care o construise cu meticulozitate și integritate. A refuzat să joace în producții comerciale sau seriale, iar retragerea sa a fost una deliberată și asumată.
Decesul său a trecut aproape neobservat de publicul larg, dar a fost marcat de colegii de breaslă și de iubitorii de cinema care nu au uitat contribuția sa esențială la arta filmului. Gilles Jacob, fost președinte al Festivalului de la Cannes, a spus într-un omagiu emoționant: „Frumoasă, simplă, pudică, Lea Massari a interpretat adesea în cinema rolul femeii care se simte de prisos. Dispărea lăsând o urmă”.
Deși a fost adesea distribuită în roluri secundare, Massari a adus o profunzime aparte fiecărui personaj. Nu a cerut niciodată să fie în centrul atenției, ci a căutat întotdeauna calitatea proiectului și seriozitatea regizorului. De aceea, a fost aleasă de unii dintre cei mai exigenți creatori de film din Europa.
A fost partenera de platou a unor actori celebri, precum Yves Montand, Jean-Paul Belmondo, Gian Maria Volonté, Mel Ferrer și Anthony Perkins. Nu a fost niciodată eclipsată de aceștia, ci a contribuit la armonia artistică a filmelor în care a jucat, indiferent de dimensiunea rolului.
Moștenirea lăsată cinematografiei europene
Lea Massari a lăsat în urma ei o moștenire cinematografică solidă. Filmele sale continuă să fie studiate în școli de film, iar interpretările sale sunt folosite adesea ca exemple de subtilitate și echilibru actoricesc. A făcut parte dintr-o generație de actori care a redefinit cinematografia de artă, contribuind la transformarea filmului european într-o formă de expresie profundă și intelectuală.
Într-o epocă dominată de producții comerciale, Lea Massari a fost o figură a rezistenței artistice. Nu a căutat faima cu orice preț și nu a sacrificat calitatea pentru vizibilitate. A fost o artistă autentică, cu o sensibilitate rar întâlnită, care a știut să spună povești prin tăceri, priviri și gesturi.
Sfârșit de drum, dar nu și de amintire
Lea Massari a fost mai mult decât o actriță. A fost un simbol al cinematografiei europene, un nume respectat și admirat, o femeie care a înțeles că puterea unui rol nu stă în numărul de replici, ci în emoția transmisă.
La 91 de ani, Lea Massari s-a stins discret, exact cum și-a trăit mare parte din viață. Dar filmele sale rămân, iar prezența ei va continua să inspire generații de cineaști și spectatori. Pentru cinefilii adevărați, Lea Massari nu a murit – ea va continua să trăiască pe ecran, în acel cadru tăcut din „L’avventura” în care dispare, dar nu se uită.
