Unde a plecat președintele României după summitul NATO. Nicușor Dan nu s-a întors în țară
De Petrut Alex · · 2 min. de citit
Nicușor Dan nu a revenit în țară după summitul NATO de la Haga. Unde se va afla președintele țării și cât de importantă este această întrunire pentru liderii europeni și pentru Ucraina?
Nicușor Dan, prezent la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles
Președintele României va participa, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, fiind primul eveniment de acest gen la care este prezent de la preluarea mandatului de președinte.
Liderii statelor europene vor discuta despre sprijinul pe care se angajează să îl acorde în continuare Ucrainei, țara lovită de invazia rușilor încă din februarie 2022. De asemenea, un alt subiect important va fi cel legat de negocierile pentru încheierea păcii între cele două țări, dar și despre păstrarea presiunii asupra Moscovei.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Nicușor Dan va reconfirma sprijinul României în ceea ce privește procesul de aderarea al Ucrainei la Uniunea Europeană. Totodată, România va sublinia încă o dată importanța sprijinului european pentru Republica Moldova.
Situația din Orientul Mijlociu, pe agenda discuțiilor
În același timp, liderii europeni vor aborda teme precum securitatea europeană, competitivitatea economică și relațiile externe ale Uniunii Europene, arată Administrația Prezidențială. Pe agenda discuțiilor se află și situația din Orientul Mijlociu.
Mai exact, liderii europeni vor discuta o serie de subiecte sensibile, de la riscurile de securitate generate de programul nuclear al Iranului și criza umanitară din Gaza, până la pericolul unei escaladări regionale a conflictelor.
Totodată, pe masa discuțiilor se va afla și posibila extindere a Uniunii Europene. Conform Administrației Prezidențiale, România susține extinderea UE, condiția fiind aceea ca fiecare stat candidat să avanseze în funcție de propriile merite și progrese.
În prezent, mai multe țări din Balcanii de Vest sunt candidate la aderare: Albania, Serbia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord și Muntenegru.
„Vor fi analizate strategiile pentru Piaţa Unică, cu accent pe inovare, investiţii şi reducerea dependenţelor energetice de Rusia, dar şi relaţiile cu partenerii-cheie, inclusiv în perspectiva organizării, în perioada următoare, a unor summituri internaţionale relevante”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.



