Reclamă (Advertising)

Încă o lovitură pentru Elena Udrea. ANAF vinde la licitație ferma de 40 de hectare a fostului ministru

Reclamă (Advertising)
Încă o lovitură pentru Elena Udrea. ANAF vinde la licitație ferma de 40 de hectare a fostului ministru
Reclamă (Advertising)

Agenția Națională de Administrare Fiscală încearcă din nou să valorifice bunurile fostului politician Elena Udrea, inclusiv un teren de 5.000 de metri pătrați din nordul Capitalei. Prețul de pornire a fost redus la jumătate față de evaluarea inițială. Pe lista activelor scoase la vânzare figurează și 40 de hectare de teren agricol în județul Călărași.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a scos la licitație un teren de 5.000 de metri pătrați aparținând Elenei Udrea, situat în sectorul 1 al Capitalei, în apropierea Lacului Străulești, anunță Profit.ro, în exclusivitate. Este vorba despre un lot de intravilan agricol, amplasat pe strada Aeroportului, care a mai fost oferit spre vânzare în trecut, fără succes.

Reclamă (Advertising)

Când are loc licitația și care e prețul de pornire

Licitația va avea loc în ziua de 23 iulie 2025, ora 14:00, în localitatea Bucureşti, Sector 3, str. Lucreţiu Pătrăşcanu nr. 10. ANAF vrea să vândă și 40 de hectare de teren agricol al Elenei Udrea, din zona Nana.

Reclamă (Advertising)

Terenul este acum scos din nou la licitație cu un preț de pornire de 4,75 milioane lei, inclusiv TVA (3,99 milioane lei fără TVA), adică exact 50% din valoarea la care fusese evaluat inițial. Potrivit regulilor ANAF, dacă un bun nu se vinde la primele licitații, prețul de pornire poate fi redus treptat, cu câte 25% din valoarea inițială, până la un prag minim de 50%. Dacă nici la acest preț nu există cumpărători, prețul nu mai scade, scrie sursa citată.

Pe lângă terenul din București, ANAF are la vânzare și alte bunuri deținute de Elena Udrea, inclusiv un lot de aproximativ 40 de hectare de teren agricol situat în apropiere de comuna Nana, în județul Călărași.

Când ar putea fi eliberată Elena Udrea

Elena Udrea a fost condamnată definitiv pe 7 aprilie 2022 la șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute”. Ea a părăsit România înainte de pronunțarea sentinței, fiind prinsă în aceeași zi pe teritoriul Bulgariei, la granița cu Grecia. După o perioadă de arest preventiv, a fost extrădată și adusă în țară pe 16 iunie 2022. Recent, a fost eliberată condiționat, însă Direcția Națională Anticorupție (DNA) a contestat decizia Judecătoriei Ploiești.

Licitațiile organizate de ANAF au ca scop recuperarea prejudiciilor stabilite prin hotărârile judecătorești definitive în dosarele penale în care Udrea a fost condamnată.

Elena Udrea ar putea fi eliberată din închisoare condiționat pe 17 iulie, atunci când se va judeca recursul DNA la decizia Judecătoriei Ploiești în dosarul Gala Bute, a declarat avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, pentru Libertatea. Judecătoria Ploiești a decis inițial, pe 1 iulie, eliberarea condiționată a fostului ministru al Turismului, dar procurorii DNA au făcut contestație.

Judecătorii au motivat decizia în primă instanță spunând că faptele pentru care a fost condamnată Udrea au fost comise „în urmă cu un interval considerabil de timp”, adică între 2010 şi 2012, și că fosta ministră a Turismului nu mai deține acum acea funcție. În plus, instanța a luat în calcul și faptul că Elena Udrea a executat fracția obligatorie din pedeapsă, că a dovedit „stăruință în muncă” și „a manifestat reale progrese in procesul de reeducare”.

„Mai întâi, s-a judecat cererea de eliberare condiționată în primă instanță și s-a admis cererea și punerea în libertate. Această hotărâre a fost însă atacată cu contestație de către Parchet, adică DNA. Acum trebuie să se judece contestația DNA la cererea de eliberare condiționată, iar acest lucru va fi pe 17 iulie”, a explicat avocatul Veronel Rădulescu pentru Libertatea.

Caută în MGNews