Potrivit ANM, de joi de la ora 12.00, până vineri, la ora 03.00, în Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Olteniei şi local în Maramureş vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50-70 km/h) şi izolat grindină.
„În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20-30 l/mp şi izolat de peste 40-50 l/mp. Perioade cu instabilitate atmosferică vor fi izolat şi în restul teritoriului”, a transmis ANM, care a emis cod galben
O avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată a fost emisă pentru nordul şi estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei şi Dobrogea continentală.
„Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70-90 km/h) şi grindină de medii şi mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 60 l/mp”, arată meteorologii.
De asemenea, aceştia au emis cod portocaliu pentru intervalul 17 iulie, ora 18.00 – 18 iulie, ora 03.00. Avertizarea vizează averse importante cantitativ, în judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ.
În aceste zone vor fi averse importante cantitativ şi se vor acumula 30-40 l/mp şi izolat peste 60 l/mp.
”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50-60 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp”, a mai transmis ANM.
Potrivit sursei citate, va fi cor portocaliu în judeţele Suceava şi Botoşani, unde vor fi averse importante cantitativ şi se vor acumula 30…35 l/mp şi izolat peste 50 l/mp.
Vezi mai jos prognoza pentru Moldova
Ulterior, până vineri, la ora 18.00, este cod galben în nord-estul Transilvaniei şi local în Maramureş şi în nordul Moldovei.
