Reclamă (Advertising)

Alertă în apropiere de Pitești: un urs se plimbă nestingherit printre gospodării. Localnicii au primit o avertizare RO-Alert

Reclamă (Advertising)
Alertă în apropiere de Pitești: un urs se plimbă nestingherit printre gospodării. Localnicii au primit o avertizare RO-Alert
Reclamă (Advertising)
Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert, după ce un urs a fost văzut pe lângă orașul Pitești. Locuitorii au fost avertizați să rămână în locuințe

E panică în Argeș, după ce un urs a fost văzut într-o comună apropiată de Pitești. Astfel, autoritățile au luat măsuri și au emis un mesaj RO-Alert pentru a avertiza populația.

Urs văzut în apropiere de Pitești

A fost raportată prezența unui urs, în comuna Budeasa, pe Aleea Brazilor. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș a luat măsuri imediate, astfel că la ora 19.00 a fost transmis un mesaj RO-Alert. Localnicii erau sfătuiți să rămână în case și să evite zona.

Reclamă (Advertising)

„A fost semnalată prezența unui urs în comuna Budeasa, str. Aleea Brazilor! Evitați zona, rămâneți în locuințe! Păstrați distanța față de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau să îl hrăniți. Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie”, transmite ISU în mesajul de urgență.

Reclamă (Advertising)

Prezența urșilor în zonele locuite a devenit tot mai frecventă în județul Argeș. Recent, a fost semnalată prezența acestor animale sălbatice în nu mai puțin de 12 localități, chiar în zone populate, potrivit pitesti24.ro.

Localnicii au văzut urși în municipiul Curtea de Argeș și în comunele Aninoasa, Mălureni, Arefu, Nucșoara, Șuici, Budeasa, Brăduleț, Micești, Mărăcineni, Lerești și Rucăr.

Și în aceste cazuri au fost emise avertizări de tip RO-Alert, iar la fața locului s-au prezentat echipaje de jandarmi și paramedici SMURD. Chiar dacă nu au existat pagube sau victime, localnicii sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile nu iau măsuri concrete pentru rezolvarea problemei, conform sursei menționate.

Caută în MGNews