Într-un moment surprinzător care a devenit rapid viral, Tzancă Uraganu a avut curajul să-i dedice o manea celebrei Jennifer Lopez. Această întâmplare a avut loc într-un context unic, la hotelul unde artista americană se caza, iar reacția vedetei nu a întârziat să apară.
Cum a reacţionat Jennifer Lopez, după ce Tzancă Uraganu i-a cântat
În ziua concertului susținut de Jennifer Lopez la București, Tzancă Uraganu a fost printre cei care au mers să o întâmpine pe artistă la hotel. Aceasta se afla în mijlocul unei întâlniri cu fanii săi, oferind autografe și făcând fotografii cu aceștia. Cu o energie caracteristică, manelistul a profitat de moment și a început să fredoneze câteva versuri dintr-o manea pe care i-o dedicase lui Jennifer Lopez.
În acele momente, Tzancă a cerut voie să-i cânte o strofă, iar fanii au reacționat imediat cu urale.
@disneysuitsme • “Jennifer Lopez aia din filme americane #disneysuitsme #jlo #tzancauraganu #tzanca #jenniferlopez @JLO ♬ original sound – disneysuitsme
@disneysuitsme • “Jennifer Lopez aia din filme americane #disneysuitsme #jlo #tzancauraganu #tzanca #jenniferlopez @JLO ♬ original sound – disneysuitsme

Jennifer Lopez, un concert memorabil în Piaţa Constituţiei
Duminică seară, Piața Constituției din București a fost scena unui spectacol de neuitat. Jennifer Lopez a susținut pentru prima dată un concert în România și a reușit să-și încânte fanii cu o prestație de excepție. Timp de 90 de minute, mii de spectatori au cântat fiecare vers alături de artista internațională, într-o atmosferă electrizantă.
Artista a cântat hituri de succes, iar reacțiile fanilor au fost pe măsura așteptărilor. După ce a deschis concertul cu melodia „On the floor”, Jennifer Lopez a demonstrat o formă fizică impecabilă și o energie molipsitoare, reușind să încânte publicul cu fiecare piesă cântată.
Piața Constituției din Capitală a fost pur și simplu înflăcărată timp de o oră și jumătate, în timp ce Jennifer Lopez a adus pe scenă energia și carisma care o fac celebră în întreaga lume.
