Vești de ultimă oră pentru pensionari: decizie importantă anunțată de Ministerul Muncii
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că statul pregătește un sprijin pentru pensionarii care pierd bani odată cu aplicarea noilor taxe pe pensii. Măsura vine chiar în ziua în care aceste taxe au intrat în vigoare și vizează acordarea unor vouchere pentru energie.
Oficialul spune că a încercat să obțină creșterea plafonului de impozitare de la 3.000 la 4.000 de lei, pentru ca aproape 800.000 de pensionari să fie scutiți de taxa de 10%, însă propunerea nu a fost acceptată.
Taxe pe pensii și ajutor prin vouchere de energie
Florin Manole a declarat că până la sfârșitul lui august sau cel târziu începutul lui septembrie vor fi distribuite vouchere de energie, în valoare de 50 de lei pe lună, pentru circa două milioane de români. Acestea ar urma să fie folosite ca reducere din factura lunară, valoarea efectivă depinzând de consumul fiecărei familii. Ministrul a amintit și că este în vigoare plafonarea prețurilor pentru alimentele de bază, măsură menținută pentru protejarea veniturilor celor mai vulnerabili.
„S-a luat această decizie dureroasă. Mi se pare normal ca pensionarii afectați să fie nemulțumiți. Am cerut creșterea plafonului de la 3 la 4000 lei. Sunt aproape 800.000 care, în felul ăsta, nu ar mai fi plătit 10%. Nu am avut succes. Din informațiile mele, nu există încă un consens pentru creșterea pragului de la 3 la 4000 lei pentru pensii.
Am încercat să aducem un plus pentru pensionarii afectați. Acel proiect. Primii bani vor ajunge la finalul lui august, început de septembrie referitor la voucherele pentru energie. Două milioane de gospodării, foarte mulți oameni. 50 de lei pe lună pot să însemne o treime sau jumătate din factura lunară, depinde de situația individuală. Încă avem în vigoare și e prelungită plafonarea prețului pentru alimentele de bază. Mecanism să protejăm veniturile celor mai nevoiași dintre cetățeni.”
Florin Manole a ținut să transmită că, indiferent de discuțiile din spațiul public, statul nu a întârziat niciodată plata pensiilor sau a salariilor și nu se va întâmpla acest lucru nici pe viitor. El a criticat mesajele alarmiste care sugerează lipsa fondurilor, spunând că acestea nu au fundament și doar creează neliniște.
„Întotdeauna, statul român și-a plătit obligațiile salariale, pensiile către oamenii din România și așa se va întâmpla întotdeauna. Eu cred că toate discursurile din spațiul public, care induc în populație o anumită temere că nu sunt bani de pensii și salarii, sunt discursuri ilegitime, nefundamentate și care stârnesc panică atunci când nu ar trebui să o facă.”

Oficialul a reiterat că măsura de acordare a voucherelor pentru energie este gândită să atenueze efectele negative ale noilor taxe pe pensii și că, pe lângă acestea, se păstrează și alte intervenții menite să sprijine persoanele cu venituri mici, cum ar fi plafonarea prețurilor la alimentele de bază. Astfel, în următoarele săptămâni, pensionarii vizați vor primi primele sume, cu scopul de a acoperi parțial costurile cu energia.



