Cum se va modifica numărul minim și maxim de elevi dintr-o clasă în anul școlar 2025 – 2026. Anunțul făcut de Ministerul Educației
De Petrut Alex · · 4 min. de citit
Noul an școlar vine cu modificări în ceea ce privește numărul minim și maxim de elevi dintr-o clasă. Ministerul Educației a transmis un comunicat în acest sens. Iată care vor fi clasele afectate.
Ministerul Educației, anunț despre numărul minim și maxim de elevi dintr-o clasă
După ce au fost reorganizate cele 507 unități de învățământ, iar norma didactică săptămânală de predare a crescut cu două ore, Legea fiscal-bugetară nr. 141/2025 vine cu modificarea limitelor minime și maxime pentru numărul de elevi dintr-o clasă. În anul școlar 2024 – 2025, au fost 437 de clase care au funcționat cu un număr de cel mult 7 elevi.
Ministrul educației, Daniel David, a declarat că limitele minime și maxime ale claselor pot fi stabilite doar având la bază principiul raționalității. Acesta a subliniat că nu ieșim din reperele europene, care au fost enumerate într-un comunicat.
“În general, efectul mărimii/dimensiunii claselor asupra performanței educaționale este mixt sau scăzut (Filges și colab, 2018). Spre exemplu, Opantry și colab. (2025) arată că modificarea numărului de copii într-o clasă începe să conteze mai mult în ceea ce privește performanța când valoarea este în jurul a 15 copii, dincolo de acest prag contând mai mult calitatea profesorului și mediul de învățare (sigur, fără limite minimale sau maximale neobișnuite).
În plus, astfel de decizii se iau în coroborare și cu resursele economice disponibile.”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Educației.
Ministerul a mai transmis că “majoritatea claselor din România care se încadrau între limitele anterioare se vor încadra și în noile limite”, notează antena3.ro. Astfel, în cele mai multe clase, nu vor fi schimbări. Măsurile vor afecta în special situația claselor sub efectiv.
Cum arată legea în forma actuală
Numărul elevilor dintr-o clasă, pentru fiecare ciclu de învățământ, potrivit Legii 1/2011, în forma sa inițială, este de minimum 12 și maximum 25, cu o medie de 20. Pentru gimnaziu, limitele erau de 12 (minim) și 30 (maxim), cu media de 25 de elevi. La liceu, numărul minim era de 15 elevi, iar cel maxim de 30, cu media 25.
După adoptarea Legii 198/2023, pragurile au fost reduse. Astfel, pentru ciclul primar, s-a stabilit numărul minim de 10 elevi. Cel maxim va fi de 22 de elevi, cu media 16. Pentru gimnaziu, limitele erau de minim 10 și maxim 26 de elevi, cu media 18.
Numărul minim de elevi într-o clasă, la liceu, este de minim 15 și maxim 26, cu media 22. Limitele minime pot fi scăzute cu 2. Cele maxime pot fi crescute fără limită, dar numai cu acordul Ministerului.
Noile modificări pregătite de Guvern
Prin Legea 141/2025, limitele minime și maxime se vor modifica. Astfel, pentru ciclul primar, numărul minim va fi de 12, iar cel maxim de 24, cu media 18.
Pentru gimnaziu, numărul minim este de 12, iar cel maxim de 28, cu media 20. La liceu, numărul minim va fi de 16 elevi într-o clasă, iar cel maxim de 30, cu media 23. Limitele minime pot fi scăzute cu 2, iar cele maxime cu cel mult 4, dar numai cu acordul inspectoratului școlar județean.
Ministerul nu va încuraja creșteri. A rămas în vigoare și reducerea efectivelor la clase în funcție de numărul de copii cu cerințe educaționale speciale, conform comunicatului Ministerului Educației.
“De asemenea, în anul școlar 2024 – 2025 au funcționat la nivel național, în clasa a VIII-a, 12 clase cu 1 elev, 26 de clase cu 2 elevi, 52 de clase cu 3 elevi, 64 de clase cu 4 elevi, 84 de clase cu 5 elevi, 92 de clase cu 6 elevi și 107 clase cu 7 elevi, model care va fi reorganizat la rândul său”, mai precizează comunicatul.
Ministerul Educației are ca obiectiv reducerea învățământului simultan. Acest lucru se va face prin relocarea copiilor către școli cu condiții standard sau prin aplicarea unor metodologii adaptate, acolo unde este posibil. Se va ține cont de interesele comunității locale, dar și de evaluările inspectoratelor școlare.



