Reclamă (Advertising)

Scandal la Institutul „Marius Nasta” în sala de operație: un medic și o asistentă s-au luat la ceartă. De la ce a pornit conflictul

Reclamă (Advertising)
Scandal la Institutul „Marius Nasta” în sala de operație: un medic și o asistentă s-au luat la ceartă. De la ce a pornit conflictul
Reclamă (Advertising)
Un medic și o asistentă din cadrul Institutului „Marius Nasta” au fost în centrul unui scandal, marți, chiar în sala de operație. Ce s-a întâmplat

Situație halucinantă la Institutul „Marius Nasta” din Capitală, după un scandal izbucnit chiar în sala de operație între un medic și o asistentă, în timpul unei intervenții chirurgicale. Conflictul a avut loc marți dimineața, după ce cadrele medicale l-au sunat pe chirurg să vină în sala de operație.

Scandal la Institutul „Marius Nasta” între un medic și o asistentă

Potrivit Digi 24, echipa medicală (anestezistul, medicul de la terapie intensivă și rezidentul) care deja începuse operația, ar fi rugat asistenta să-l sune pe medicul conferențiar, șeful secției de chirurgie toracică, pentru a veni în sala de operație. Acesta nu a răspuns apelurilor, iar când a ajuns în sală ar fi fost luat la rost de asistentă.

Reclamă (Advertising)

Femeia l-a întrebat pe chirurg de ce nu a răspuns la telefon, moment în care s-a iscat scandalul. Medicul a refuzat să mai colaboreze cu ea în blocul operator, susținând că nu poate intra în sala de operație „cu o asemenea asistentă”, după ce aceasta l-ar fi acuzat că minte.

Reclamă (Advertising)

Medic: „Domnișoară, nu-ți dau ție explicații!”
Asistentă: „Mințiți, domn’ profesor!”
Medic: „Nu mint deloc.”
Asistentă: „Ba da.”
Medic: „Nu pot să intru în sala asta cu o asemenea asistentă”, se arată în discuția publicată de Digi 24.

Incidentul, raportat la Ministerul Sănătății

Conform sursei citate, asistenta a reclamat incidentul la Ministerul Sănătății. De asemenea, conducerea unității medicale analizează situația pentru a stabili au stat, de fapt, lucrurile. Până în prezent, Ministerul Sănătății nu a comentat situația. Pacientul care se afla pe masa de operație a fost supus intervenției chirurgicale, iar starea lui este stabilă.

Bătaie la Spitalul „Marie Curie”. Tatăl unei fetițe și agentul de pază și-au împărțit pumni

Un alt incident grav a avut loc în luna iulie la Spitalul „Marie Curie” din București. Rudele unei fetițe s-au luat la ceartă cu agentul de pază. Conflictul a degenerat, iar tatăl copilei și angajatul spitalului au fost în centrul unei altercații fizice. În cele din urmă, agentul de pază a fost nevoit să folosească spray iritant-lacrimogen împotriva bărbatului.

Totul ar fi început după ce rudele minorei ar fi vrut să intre în camera de gardă, dar agentul de securitate nu le-a permis din cauza regulilor spitalului. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri sau alte violenţe şi purtare abuzivă.

Caută în MGNews