Reclamă (Advertising)

Prima reacție a Rusiei, după ce Trump a amenințat cu un nou pachet de sancțiuni: „Nu va putea să forțeze poziția consecventă a președintelui Putin”

Reclamă (Advertising)
Prima reacție a Rusiei, după ce Trump a amenințat cu un nou pachet de sancțiuni: „Nu va putea să forțeze poziția consecventă a președintelui Putin”
Reclamă (Advertising)
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că noile sancțiuni pe care Trump le-ar putea aplica Rusiei nu vor avea niciun efect.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat după ce președintele SUA, Donald Trump, a declarat duminică, 7 septembrie, că este pregătit să aplice un nou pachet de sancțiuni Rusiei, dacă atacurile în Ucraina nu vor înceta. Cu toate acestea, Moscova susține că nu-și va schimba poziția, arată Reuters.

Kremlinul, despre noul pachet de sancțiuni pe care Trump intenționează să-l aplice

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al liderului rus Vladimir Putin, susține că Occidentul a impus sancțiuni Rusiei în ultimii patru ani, însă fără rezultat. Totodată, acesta a adăugat că niciun fel de măsura nu va putea forțeze Moscova să își schimbe linia urmată până acum.

Reclamă (Advertising)

„În general, putem spune probabil un lucru: acest număr fără precedent de sancțiuni, care au fost impuse împotriva țării noastre în ultimii patru ani, nu a avut niciun efect. (…) Nicio sancţiune nu va putea să forţeze Federaţia Rusă să îşi schimbe poziţia consecventă despre care a vorbit de mai multe ori preşedintele nostru”, a declarat Peskov.

Reclamă (Advertising)

Care este scopul acestor măsuri împotriva Moscovei

După anexarea Crimeei în 2014 și declanșarea războiului din Ucraina, în februarie 2022, statele occidentale au impus Rusiei mii de sancțiuni. Ținta acestor măsuri este economia rusă, estimată la 2.200 de miliarde de dolari, care continuă să crească într-un ritm mai rapid decât cel al economiilor din țările G7.

Occidentul speră că restricțiile vor reduce sprijinul popular pentru Vladimir Putin. Președintele Rusiei afirmă însă că țara a rezistat mai bine decât se aștepta și că scenariile Occidentului nu s-au adeverit. El a cerut companiilor și oficialilor să găsească orice modalitate de a sfida sancțiunile.

Donald Trump pregătește „a doua fază” a sancțiunilor pentru Rusia

În același timp, Washingtonul anunță noi pași. Duminică, președintele american Donald Trump a vorbit despre „a doua fază” a sancțiunilor, un semnal că SUA intenționează să le intensifice, inclusiv împotriva statelor care cumpără petrol rusesc. Luni, șeful Consiliului European, Antonio Costa, a precizat că Uniunea Europeană lucrează îndeaproape cu Statele Unite pentru un nou pachet de sancțiuni.

Caută în MGNews