Scandalul uriaș provocat de asasinarea activistului conservator Charlie Kirk continuă să facă valuri în SUA. Guvernatorul din Utah, republicanul Spencer Cox, a declarat duminică, 14 septembrie 2025, faptul că Tyler Robinson, tânărul acuzat de crimă, refuză să colaboreze cu anchetatorii.
Tânărul acuzat că l-a omorât pe Charlie Kirk nu cooperează cu anchetatorii
„Nu a mărturisit nimic în fața autorităților. Nu cooperează, dar toate persoanele din jurul său cooperează. Și cred că asta este foarte important”, a spus Cox la emisiunea „This Week” de pe ABC.
Întrebat despre mesajele suspectului pe Discord, dezvăluite de New York Times, guvernatorul a confirmat că discuțiile au avut loc. „Toți credeau că e o glumă, până când a recunoscut că era adevărat”, a explicat Cox. Într-un interviu pentru Wall Street Journal, publicat vineri, 12 septembrie, acesta a spus că Robinson era „profund îndoctrinat cu ideologia de stânga”. Presat de moderatoarea Martha Raddatz să aducă dovezi, Cox a afirmat: „Până acum, asta reiese din declarațiile prietenilor și ale membrilor familiei”.
Guvernatorul din Utah face apel la pace socială
Robinson a fost arestat joi, 11 septembrie, după ce un membru al familiei a alertat poliția din Washington County, dezvăluind că tânărul a sugerat sau chiar a mărturisit implicarea în atac. Guvernatorul a adăugat, pentru NBC News, că radicalizarea lui Robinson s-a accentuat după ce a renunțat la Universitatea de Stat din Utah.
„A început să petreacă mult timp pe internet, în acele colțuri întunecate – gaming, Reddit, comunități obscure. Prietenii au confirmat asta. Chiar și gloanțele purtau simboluri transformate în meme. E o realitate periculoasă a societății de azi”, a spus Cox.
Întrebat ce ar putea transforma acest moment într-un punct de cotitură istoric, guvernatorul statului american Utah a răspuns: „Suntem într-un moment întunecat. Putem să facem bine în comunitatea noastră, să îmbrățișăm un membru al familiei, să vorbim cu un vecin cu care nu suntem de acord. Asta depinde doar de noi. Nu există altă cale de ieșire”.
