Reclamă (Advertising)

Încă un deces din cauza unei căzături de pe o trotinetă electrică. Un bărbat de 58 de ani a murit, în Sibiu

Reclamă (Advertising)
Încă un deces din cauza unei căzături de pe o trotinetă electrică. Un bărbat de 58 de ani a murit, în Sibiu
Reclamă (Advertising)
Un bărbat de 58 de ani care a căzut în urmă cu două săptămâni de pe o trotinetă electrică a murit în cursul acestei zile. Se afla în comă la un spital din Sibiu.

În urmă cu două săptămâni, un bărbat de 58 de ani care căzuse de pe o trotinetă electrică era internat în stare gravă la un spital din județul Sibiu. În ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, acesta a pierdut lupta cu leziunile extrem de grave și a murit.

Final tragic pentru un bărbat căzut de pe o trotinetă, în Sibiu. A murit după două săptămâni de stat în comă

În decurs de nici măcar o lună, două persoane au murit în județul Sibiu după ce au căzut de pe trotinetele electrice cu care se deplasau. Pe 2 septembrie, un băiat de numai 13 ani suferise un traumatism cranio-cerebral grav după o căzătură. Din păcate, starea sa s-a degradat constant pe parcursul spitalizării, iar în weekendul trecut s-a stins pe patul de spital.

Reclamă (Advertising)

Tot în județul Sibiu, dar în municipiul Mediaș, pe 11 septembrie, un bărbat în vârstă de 58 de ani ajungea în stare critică la Spitalul Municipal din oraș, după ce a căzut de pe trotineta electrică. Plecase la drum fără să poarte cască de protecție pe cap.

Reclamă (Advertising)

Pacientul a fost transportat în municipiul Sibiu. A fost internat aici în cadrul Secției Neurochirurgie și supus unei intervenții chirurgicale. Pacientul a petrecut două săptămâni la ATI. Aici, în ciuda tuturor eforturilor medicilor specialiști, starea sa deja gravă s-a deteriorat treptat.

”Bărbatul în vârstă de 58 de ani, transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu în urma unui accident petrecut la Mediaș, căzătură de pe trotinetă, a decedat. Internat în cadrul Secției Neurochirurgie, supus unei intervenții chirurgicale, pacientul a petrecut mai multe zile în ATI unde, în ciuda tuturor eforturilor medicilor specialiști, starea sa deja gravă s-a deteriorat treptat. În urma unui stop cardiorespirator neresuscitabil, a fost pronunțat decesul. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean Sibiu, conform Sibiu100.

Cum s-a petrecut evenimentul din Mediaș

În urmă cu două săptămâni, Poliția din Sibiu a explicat modul în care s-a petrecut evenimentul din Mediaș. A fost vorba de un auto-accident. Astfel, în timp ce se afla pe o trotinetă electrică, un localnic în vârstă de 58 de ani s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil. ”În urma autoaccidentului, bărbatul a suferit vătămări corporale grave, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Mediaş efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs autoaccidentul şi luarea măsurilor legale în consecinţă”, a transmis la acea vreme purtătorul de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Isabela Brad, pentru Agerpres.

Caută în MGNews