Carmen Grebenișan a născut. Influencerița a devenit mamă pentru prima dată
Carmen Grebenișan (33 ani) a devenit pentru prima dată mamă după ce l-a adus pe lume pe fiul ei. Influencerița și-a strâns fiul în brațe duminică după-amiază, 5 octombrie, vestea fiind dată de prietena ei, Alina Ceușan, pe rețelele sociale.
Carmen Grebenișan a născut
Carmen Grebenișan a devenit mamă duminică, 5 octombrie 2025, zi în care l-a adus pe lume pe fiul ei, al cărui nume încă nu l-a dezvăluit. Tot ce le-a spus fanilor ei este că numele acestuia începe cu litera „K”. Influencerița a ales să nască la un spital privat din Constanța, în apă.
Alina Ceușan a fost cea care a dat vestea cea mare pe rețelele sociale, prietena sa bucurându-se de priemele momente alături de fiul ei și al iubitului ei, Cristian.
„Îngerul lui Carmen și al lui Cristi este aici și nu am putea fi mai fericiți. Abia așteptăm să îl cunoaștem, deja este atât de dulce și iubit, chiar și de la distanță. Mama și bebelușul sunt bine, își iau aceste prime zile pentru a se odihni, adapta și a se lăsa cuprinși de magia acestui moment. Toți trei sunt fericiți, adaptându-se acestui nou capitol împreună”, a scris Alina pe pagina sa de Instagram.

„Sunt sigură că, cunoscând-o pe Carmen, vă va dezvălui mai multe curând, dar voiam să vă spun cât sunt de fericită pentru ei și pentru această călătorie frumoasă în care au pornit. Carmen, sunt atât de mândră de tine! Cristi, mă gândesc în fiecare moment la acest moment de transformare pentru tine, dulcele meu prieten”, a mai spus influencerița.
Alina Ceușan a dezvăluit și care au fost primele cuvinte pe care le-a spus fiul ei, Rock, atunci când a aflat că va avea un nou prieten de joacă.
Influencerița vrea să își ia bonă internă
Carmen Grebenișan locuiește cu iubitul ei într-un apartament din București, unde a pregătit și o cameră pentru cea care va fi bona fiului ei. Aceasta are o viață profesională activă și spune că va avea nevoie de ajutor cu bebelușul.
Pe de altă parte, influencerița a ales ca micuțul să doarmă în aceeași cameră cu ea și cu Cristi, pentru a fi întotdeauna aproape de el și nevoile lui.
Astfel, pentru camera lor, Carmen a ales un decor simplu, cu tonuri de bej și alb, pentru o atmosferă liniștitoare. Aceasta a instalat o masă de înfășat cu spații de depozitare, unde deja a pus câteva din lucrușoarele bebelușului.



