Reclamă (Advertising)

Ce spune șeful NATO despre flota Rusiei. Mark Rutte râde de navele lui Putin: „Șchiopăta spre casă”

Reclamă (Advertising)
Ce spune șeful NATO despre flota Rusiei. Mark Rutte râde de navele lui Putin: „Șchiopăta spre casă”
Reclamă (Advertising)
Tensiuni în creștere între NATO și Rusia: Mark Rutte ironizează flota rusă după ce un submarin ar fi fost remorcat în Marea Nordului. Ce spune oficialul despre navele lui Vladimir Putin.

Şeful NATO, Mark Rutte, a râs pe seama flotei navale ruse, în timp ce Moscova a negat că unul dintre submarinele sale ar fi avut probleme tehnice și ar fi fost obligat să iasă la suprafață. Marina rusă a anunțat că submarinul cu motor diesel Novorossiysk a ieșit la suprafață în largul Franței doar pentru a respecta regulile de navigație din Canalul Mânecii, fiind urmărit de o navă de război și de un elicopter britanic. În același timp, autoritățile olandeze au declarat că submarinul era, de fapt, remorcat în Marea Nordului.

Ce spune șeful NATO despre flota Rusiei

„Ce schimbare faţă de romanul lui Tom Clancy din 1984, Vânătoarea lui Octombrie Roşu. Astăzi, pare mai degrabă o vânătoare a celui mai apropiat mecanic”, a declarat Rutte în timpul unui discurs în Slovenia, susținând că nava „avariată” „şchiopăta” spre casă. Rutte a spus că „aproape nu mai există prezenţă navală rusă în Mediterana”.

Reclamă (Advertising)

Canalul Telegram VChK-OGPU, cunoscut pentru publicarea unor presupuse informații din zona securității ruse, a scris pe 27 septembrie că pe submarinul Novorossiysk s-ar fi scurs combustibil în cala navei, în timp ce se afla în Strâmtoarea Gibraltar, ceea ce ar fi crescut riscul unei explozii. La întoarcerea din misiunea din Marea Mediterană, Marina Regală britanică a anunțat că a urmărit submarinul timp de trei zile, între 7 și 9 octombrie.

Reclamă (Advertising)

În cadrul operațiunilor NATO, marina britanică a anunțat că fregata HMS Iron Duke a monitorizat submarinul rus de clasă Kilo, Novorossiysk, împreună cu remorcherul său de sprijin, în timp ce acestea traversau Canalul Mânecii și intrau în Marea Nordului. Ulterior, Ministerul Apărării din Olanda a precizat că marina olandeză a preluat escorta și a însoțit atât submarinul, cât și remorcherul care îl însoțea.

Putin se laudă cu o „armă minune”

Între timp, președintele rus Vladimir Putin a transmis un nou avertisment Occidentului, declarând că Rusia se află în faza finală de testare a unei „arme minune” care ar putea schimba echilibrul strategic mondial. Anunțul a fost făcut vineri, 10 octombrie, după vizita sa în Tadjikistan, și a fost interpretat ca un mesaj cu tentă nucleară.

Într-o discuție cu jurnaliștii, Vladimir Putin a sugerat că noua „armă” ar putea face parte din seria de super-arme prezentate de Rusia în 2018. Aceste proiecte vizau dezvoltarea unor arme nucleare avansate, capabile să depășească tehnologiile existente și să întărească puterea strategică a Moscovei. Putin a spus că sistemul se află „în faza finală de testare” și că vor fi oferite mai multe detalii în perioada următoare, însă nu a precizat ce tip de armă este vizat.

Caută în MGNews