„Un act de război!” Cum a reacționat Rusia după sancțiunile impuse de Donald Trump
De Petrut Alex · · 2 min. de citit
Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate, a spus joi, 23 octombrie, că SUA sunt „adversarul” Rusiei, după noile sancțiuni impuse de americani. Mai mult, oficialul rus l-a ironizat pe Donald Trump, spunând că acest „pacificator vorbăreț” a ajuns să „meargă pe calea războiului împotriva Rusiei”.
Rusia, primele reacții după sancțiunile impuse de SUA
„Dacă vreunul dintre numeroşii comentatori mai avea încă iluzii, iată: Statele Unite sunt adversarul nostru, iar ‘pacificatorul’ lor vorbăreţ s-a angajat acum pe deplin pe calea războiului împotriva Rusiei. Da, el nu luptă întotdeauna activ de partea Kievului lui Bandera, dar acesta este conflictul lui acum, nu al senilului Biden!
Desigur, ei vor spune că nu a avut de ales şi a fost presat de Congres etc. Acest lucru nu schimbă esenţa: deciziile luate sunt un act de război împotriva Rusiei. Iar acum Trump s-a aliniat complet cu smintita de Europă”, a scris pe Telegram Dmitri Medvedev.
Dmitri Medvedev, reacție dură după sancțiunile SUA: „Drumul spre victorie trece prin distrugerea Ucrainei”
Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a mai spus că drumul Rusiei spre „victorie” trece prin distrugerea Ucrainei și că nu trebuie făcute „înțelegeri fără sens”. La rândul său, Ministerul de Externe de la Moscova a reacționat mai calm, calificând sancțiunile americane drept „contraproductive” pentru găsirea păcii. Purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova a declarat că, dacă administrația Trump va urma modelul celorlalte administrații, „atunci va fi un eșec”.
„Ţara noastră a dezvoltat o imunitate solidă la restricţiile occidentale şi va continua să îşi dezvolte cu încredere potenţialul economic, inclusiv în domeniul energetic”, a declarat ea. Acestea sunt primele reacții ale Rusiei după ce Donald Trump a decis să sancționeze cele mai mari două companii petroliere, Rosneft și Lukoil. În aceeași zi, joi dimineață, și Uniunea Europeană a aprobat un nou set de sancțiuni împotriva Moscovei.



