Avertisment de la vârful Kremlinului: „Inamicii încearcă să ne dezbine. Vor să rupă Rusia în multe țări mici”
De Petrut Alex · · 3 min. de citit
Occidentul ar încerca să rupă Rusia în numeroase state mai mici, pe care să le folosească în avantajul propriu, arată un articol semnat de Serghei Șoigu, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei.
Serghei Șoigu, avertisment: „Occidentul încearcă să ne dezbine”
Oficialul rus a punctat că scopul Occidentului este pierderea suveranității Rusiei. Potrivit acestuia, planul urmărește împărțirea țării în multe state mici, pentru a fi controlate, exploatate și folosite în interes propriu.
Serghei Șogigu a mai scris că Occidentul nu înțelege specificul relațiilor dintre diferitele etnii din Rusia, forța morală și spirituală și unitatea poporului rus, elemente care îi dau puterea să reziste presiunilor geopolitice. El a subliniat că prin această unitate Rusia are șansa unei dezvoltări libere și depline.
Oficialul rus spune că Occidentul are un singur scop: „Pierderea suveranității Rusiei”
„Scopul lor este pierderea suveranității țării noastre. Vor să împartă patria noastră în zeci de entități statale mici pentru a le subjuga, exploata și folosi în scopuri egoiste. Occidentul colectiv nu reușește să înțeleagă natura relațiilor interetnice rusești, puterea spirituală, morală și unitatea poporului rus multinațional, ceea ce ne permite să rezistăm cu încredere tehnologiilor geopolitice distructive. Tocmai prin unitate avem oportunitatea unei dezvoltări naționale libere și depline”, a scris oficialul, conform Tass.com.
Fostul ministru rus al apărării a tras un semnal de alarmă: „Inamicii noștri încearcă să ne dezbine”
Oficialul de la Kremlin a mai scris în respectivul articol că Rusia și întreaga societate trec acum printr-o presiune puternică din exterior. El a arătat că propaganda împotriva Rusiei este tot mai intensă, iar atacurile la adresa istoriei, culturii și valorilor spirituale nu se opresc. În același timp, spune el, există încercări de a rupe legăturile de prietenie dintre popoarele Rusiei și cele ale CSI.
„Astăzi, Rusia și întreaga sa societate se află sub o presiune externă agresivă. Ne confruntăm cu o puternică propagandă anti-rusă. Atacurile la adresa istoriei, culturii și valorilor noastre spirituale continuă nestingherite, la fel ca și încercările de a sparge armonia și fraternitatea popoarelor țării noastre și ale țărilor CSI. Inamicii noștri au decis în mod eronat că multinaționalitatea Rusiei este punctul său slab și, cu o încăpățânare de invidiat, încearcă să ne dezbine”, și-a încheiat articolul Serghei Șoigu.



