Dan Petrescu se confruntă cu probleme de sănătate, după cum au declarat oameni apropiați lor. Ar fi slăbit 30 de kilograme în ultima perioadă și se zvonește că a apelat la un vraci chinez pentru a se trata.
Dan Petrescu ar fi apelat la un vraci chinez pentru a-și rezolva problemele de sănătate
Cristi Balaj, fost președinte CFR Cluj, a declarat că a păstrat legătura cu Dan Petrescu și că acum antrenorul se simte mai bine. Ar fi apelat la un vraci chinez pentru a se vindeca, iar acest lucru ar fi dat roade.
Dan Petrescu ar urma să facă un tratament. Momentan, nu se știe cu ce probleme de sănătate s-ar confrunta. Nici în ziua în care a anunțat că renunță la colaborarea cu CFR Cluj, Dan Petrescu a preferat să nu dea prea multe din casă.
„A fost la un moment dat, da, s-a tratat cu vraci chinez, dar să știți că acel chinez este bun. Știu oameni pe care i-a vindecat… Este spre bine, asta este important, că a făcut pași, sunt importanți pașii, a făcut și un control de curând, lucrurile au evoluat spre bine. Doar că trebuie să urmeze un tratament”, a declarat Cristi Balaj, pentru gsp.ro.
Cristi Balaj, alături de Dan Petrescu
Cristi Balaj a declarat că momentan Dan Petrescu se află în Cluj și că nu s-a întors în București tocmai pentru că s-ar afla deja sub un tratament.
Fiicele antrenorului au revenit în România, atât fetele din prima căsnicie, cât și fiica adolescentă pe care o are din căsnicia cu soția lui, Adriana.
„Vorbesc cu el, am ieșit cu el la masă, este în Cluj. Face un tratament, e spre bine, asta este important. Stă la hotel în Cluj, și eu m-am atașat de mulți oameni de acolo. Face tratamentul acolo, de asta nu a venit la București. Mergeam, îl duceam la tratament, îl aduceam, ieșeam cu el la masă, mergeam cu el la plimbare în parc, i-am adus bicicletă.



