Reclamă (Advertising)

România, trimisă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Ce directivă a fost încălcată? Acuzații dure de la Bruxelles

Reclamă (Advertising)
România, trimisă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Ce directivă a fost încălcată? Acuzații dure de la Bruxelles
Reclamă (Advertising)

Comisia Europeană a anunțat că România va fi deferită Curții de Justiție a Uniunii Europene, după ce sistemul național de monitorizare a calității aerului a fost evaluat ca fiind neconform cu cerințele europene. Decizia vine în urma unor verificări îndelungate, care au arătat că țara noastră nu respectă obligațiile prevăzute de directivele UE în domeniu.

Potrivit instituției europene, deficiențele sunt atât de natură tehnică, cât și structurală, iar problemele persistă în ciuda unor măsuri de modernizare anunțate și implementate parțial în ultimii ani.

Reclamă (Advertising)

Directiva încălcată și obligațiile care revin României

Comisia Europeană arată că România nu a respectat prevederile Directivei 2008/50/CE și ale Directivei 2004/107/CE, acte normative esențiale pentru monitorizarea calității aerului în statele membre. Aceste documente stabilesc reguli clare privind numărul stațiilor de măsurare, amplasarea lor și calitatea datelor colectate.

Reclamă (Advertising)

Statele membre trebuie să dețină suficiente puncte de monitorizare, distribuite corect, astfel încât nivelurile poluanților să fie măsurate în mod reprezentativ. De asemenea, trebuie respectate obiective stricte privind calitatea datelor, pentru ca informațiile transmise către cetățeni și instituțiile europene să fie complete și credibile.

Comisia subliniază că aceste obligații nu sunt pur tehnice, ci reprezintă baza politicilor publice prin care statele pot reduce nivelul poluării și pot proteja sănătatea populației.

România, avertizată de mai multe ori înaintea trimiterii la CJUE

Țara noastră se află în atenția Comisiei Europene încă din 2017, când a fost transmisă prima scrisoare de punere în întârziere, document care semnalează oficial posibila încălcare a legislației UE.

În 2019, Comisia a revenit cu o scrisoare suplimentară, iar în 2023 a fost emis un aviz motivat – ultimul pas înaintea sesizării Curții de Justiție.

Cu toate acestea, modificările și îmbunătățirile cerute de Bruxelles nu au fost finalizate, iar deficiențele majore au rămas.

Caută în MGNews