Ce a apărut în mediul online după ce Marco, un tânăr de 18 ani din Timișoara, s-a stins subit după un majorat. Ultimele cuvinte pe care i le-a spus mamei sale
Marco, un tânăr de doar 18 ani din Timișoara, și-a găsit sfârșitul după un majorat al unui prieten. Băiatul a fost găsit fără suflare de mama sa, care a alertat imediat autoritățile.
Marco a petrecut vineri noaptea la un majorat al unui prieten și a venit acasă în jurul orei dimineții. A vorbit cu mama sa și totul părea în regulă, informează Știrile Kanal D. Nimic nu prevestea evenimentul tragic.
Ce a apucat să-i spună Marco mamei sale, înainte de a se stinge subit
Marco a fost găsit fără suflare de mama sa, îngrijorată de faptul că băiatul ei nu se mai trezește. Descoperirea șocantă a fost făcută ieri după amiază. Femeia a alertat imediat autoritățile, însă odată ajunse la fața locului, au constatat că nu se mai poate face nimic pentru tânărul de 18 ani.
Potrivit sursei menționate anterior, femeia a povestit că tânărul a ajuns acasă și i-a cerut un sendviș, pe care aceasta i l-a pregătit cu drag și căldură, după care băiatul s-a retras în camera lui. După mai multe ore, un final tragic avea să schimbe viețile unei întregi familii.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și iau în calcul mai multe variante. Cauza exactă a morții va fi stabilită în urma necropsiei.
Ce a apărut în mediul online după ce Marco, s-a stins subit
Dispariția tragică și neașteptată a lui Marco ridică multe semne de întrebare, însă familia și apropiații cunosc acum un singur sentiment: durere profundă. Pe rețelele sociale, mesajele triste au curs neîncetat de la aflarea veștii teribile.
„Dumnezeu să îl odihnească în pace și numai părinte să nu fii să-ți duci inima și sufletul pe drumul fără întoarcere”/ „ Dumnezeu să îl odihnească în pace! Băiat bun și destept!”/ „ Dormi în pace suflet nevinovat”/ „Triiiiist….extrem de trist și dureros pentru părinți! Dumnezeu sa îl ierte!”
Familia, prietenii și cunoștințele îl vor conduce pe ultimul drum marți. Înmormântarea va avea loc la ora 12:00, la cimitirul de pe Calea Buziașului.



