Ea este femeia din Sibiu ucisă de propria fiică și de o asistentă medicală. Când au apărut primele suspiciuni cu privire la moartea Codruței
De Petrut Alex · · 4 min. de citit
Codruța N., în vârstă de 59 de ani, este femeia din Sibiu care a fost ucisă de propria fiică și de o asistentă din Cisnădie. Odată cu arestarea celor două suspecte, ies la iveală noi detalii despre victimă și despre analizele toxicologice prelevate de legiști, după moarte. Încă de atunci au fost ridicate multe semne de întrebare.
Cine este femeia ucisă de prorpia fiică și de o asistentă medicală
Codruța N. era o femeie extrem de respectată în Sibiu. Aceasta conducea o firmă cu zeci de angajați. Ea era expert contabil, iar cunoștințele și apropiații au rămas cu multe semne de întrebare după aflarea veștii. După tragedie, au apărut mesajele de condoleanțe în care era subliniat faptul că moartea fulgerătoare i-a luat prin surprindere pe toți, arată oradesibiu.ro.
„Soarele a apus pentru o ființă atât de dragă, lăsând în urmă multă durere, tristețe și multe întrebări fără răspuns. Golul lăsat în suflet este infinit, lacrimile nu se pot opri, cerurile plâng, inima nu poate să accepte această pierdere, suntem șocați cu toții. A fost un exemplu demn de urmat pentru noi toți, care am avut numai lucruri bune de învățat.
Te vom purta în sufletele noastre, pentru întotdeauna, doamna Codruța N. și nu vom uita niciodată că am avut șansa de a cunoaște un om atât de minunat așa cum te știm cu toții. Drum lin printre stele, diamantul nostru”, este unul dintre mesajele de condoleanțe transmis în 10 iunie 2024.
Primele suspiciuni au apărut după expertiza medico-legală
Trupul neînsuflețit a ajuns pe mâna legiștilor, care au efectuat autopsia pentru a descoperi motivul decesului. Astfel, s-au făcut și analize toxicologice pentru a se determina substanțele pe care le avea ea în corp la momentul morții.
Așadar, legiștii au găsit în trupul femeii substanțe suspecte, care au arătat că moartea nu a fost provocată din cauze naturale. Ulterior, ancheta a fost declanșată după ce un apropiat al Codruței a sesizat autoritățile, precizând că există o serie de neconcodranțe între declarațiile fiicei și situația de fapt. Acea persoană le-a spus anchetatorilor că au existat, în trecut, neînțelegeri între cele două și că bănuiește că este vorba despre o crimă, notează publicația locală menționată.
Cele două suspecte, fiica femeii și asistenta medicală din Cisnădie, au fost duse la audieri la un an și jumătate de la săvârșirea crimei. Fiica tocmai ce se întorsese în Sibiu, din Dubai, pentru a finaliza procedurile de vânzare a casei mamei sale, una dintre prorpietățile rămase moștenire. Imobilul a fost vândut cu peste 600.000 de euro, arată sursa citată.
DSP Sibiu face verificări la spitalul în care lucrează asistenta implicată
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a anunțat că face verificări la Spitalul Cisnădie, în contextul în care asistenta medicală a folosit benzodiazepine pentru a o ucide pe Codruța.
„Privitor la ancheta care vizează o persoană care şi-a desfăşurat activitatea în Spitalul Orăşenesc Cisnădie, DSP Sibiu, prin Serviciul Control în Sănătate Publică, s-a autosesizat şi a demarat o procedură de verificare a modului de manipulare în cadrul spitalului, a substanţelor din clasa benzodiazepinelor sau a altor medicamente înrudite cu acestea, substanţe cu regim special de gestionare”, a declarat, luni, directorul executiv al DSP Sibiu, Horaţiu Cojocaru.



