Destin tragic pentru Letizia! A fost găsită fără viață în cazarea din vacanța de iarnă. A apelat la ajutorul medicilor după ce a început să se simtă rău, dar nu i s-a pus un diagnostic
Letizia, în vârstă de 47 de ani, a murit în vacanța de iarnă. A fost găsită fără viață la cazare.
În vârstă de 47 de ani, o italiancă, Letizia pe numele ei, și-a pierdut viața în Insulele Canare, atunci când se afla în vacanță. Ea a decedat la scurt timp după trecerea în noul an, după ce fusese deja de 2 ori la camera de gardă cu simptome care începuseră să devină îngrijorătoare pentru ea.
Ce i s-a întâmplat Letiziei
Letizia a început să se simtă rău imediat cum a ajuns în vacanța din Spania. Femeia s-a plâns de dureri în zona toracică și a acuzat dificultăți de respirație, motiv pentru care a apelat la ajutorul medicilor, mergând la camera de gardă.
La spital i s-au făcut radiografii, însă rezultatele investigațiilor imagistice nu au arătat că ar fi vorba despre vreo problemă gravă, motiv pentru care medicii au considerat că simptomele ar putea fi cauzate de stres sau de oboseală.
În seara de Revelion, starea femeii s-a deteriorat și și-a anunțat apropiații că nu va participa la planurile pe care le avea în noaptea dintre ani. Ulterior, nu a mai putut fi contactată, așa că a fost necesară intervenția pompierilor care au spart ușa pentru a pătrunde în apartamentul unde femeia era cazată.
Letizia a fost găsită întinsă pe pat, fiind descoperite și câteva picături de sânge, iar oamenii legii au deschis o anchetă, trupul ei fiind preluat pentru autopsie. În acest caz, primele ipoteze sunt că femeia ar fi putut suferi de embolie pulmonară sau edem pulmonar.
„Nu era niciun semn de avertizare, doar o ușoară gripă în zilele dinaintea plecării spre Canare. Dar dacă a mers de două ori la camera de gardă acolo, era clar că nu se simțea bine”, a transmis prietena ei pentru presa italiană.



