Când Donald Trump a fost întrebat de ce l-a numit pe Jeff Landry, guvernatorul Louisianei, ca emisar special pentru anexarea Groenlandei, liderul de la Casa Albă a adus în discuție achizționarea acestui stat, pentru a sugera că același lucru ar urma să se întâmple cu cea mai mare insulă din lume.
SUA au cumpărat dintr-o tranzacţie nouă dintre actualele state americane şi părţi din altele şase
În 1803, guvernul american a cumpărat de la Franţa ceea ce acum reprezintă Louisiana și teritoriile actuale ale statelor Arkansas, Missouri, Iowa, Oklahoma, Kansas, Nebraska, Dakota de Nord și Dakota de Sud, plus părți din Minnesota, Montana, Wyoming, Colorado, New Mexico și Texas. Suma tranzacţiei, 15 milioane de dolari (cifră ar fi echivalentul a 430 de milioane de dolari în prezent), infimă în comparaţie cu milioanele de kilometri pătraţi primite în schimb.
Această achiziție istorică de terenuri a dublat suprafața Statelor Unite la acea vreme: teritoriul țării se întindea acum de la râul Mississippi până la Munții Stâncoși. Experţii apreciază că terenul achiziționat atunci era aproximativ de mărimea Groenlandei, în el putând încape lejer şase Germanii actuale.
Într-un videoclip postat pe Facebook, Landry, emisarul lui Trump, a spus că el însuși provine dintr-o familie Cajun care, în istoria sa de 300 de ani, a trăit sub mai multe steaguri naționale decât majoritatea americanilor. Cel mai remarcabil este însă steagul american, care reprezintă libertatea, prosperitatea și securitatea. Acest mesaj a ţinut să-l transmită locuitorilor Groenlandei, iar faptul că guvernatorul a ținut discursul purtând o cămașă de camuflaj cu inspirație militară nu ar trebui interpretat ca un simbol al agresivității, este pur și simplu la modă în Louisiana, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Familiile Cajune au trăit într-adevăr sub steagul spaniole, francez și american. În plus, câteva mii de coloniști francezi au fost expulzați din actuala provincie canadiană Nova Scotia și s-au stabilit în Louisiana, după ce britanicii au preluat controlul asupra regiunii nordice. „Cumpărarea Louisianei a avut loc într-o perioadă în care oamenii din America de Nord erau schimbați ca niște cartonaşe de baseball”, spune istoricul Peter Kastor, profesor la Universitatea Washington. „Pământul pe care locuiau era transmis de la un imperiu la altul fără niciun consimțământ din partea locuitorilor”. Astfel, peste 60.000 de oameni au devenit brusc supuși ai guvernului american fără a-şi părăsi locuinţele.
Alexander Hamilton voia ca SUA să ocupe cu forţa New Orleans-ul francez
La fel ca şi Donald Trump, politicienii americani de acum 230 de ani au luat în considerare o acţiune militară pentru a trece sub controlul lor Louisiana şi, în special, portul său New Orleans. Până spre 1800, Spania era cea mai mare putere colonială din zonă, iar un tratat cu aceasta stipula că negustorii și fermierii americani își puteau expedia mărfurile spre sud, pe Mississippi, și le puteau depozita în New Orleans fără a fi nevoiți să plătească taxe de export. Acest „drept de depozit” era de o importanță capitală pentru oamenii de afaceri americani, dar când a apărut ştirea că Spania cedase în secret Louisiana, inclusiv Mississippi, Franței, americanii, potrivit lui Kastor, s-au înfuriat, asta cu atât mai mult cu cât noile autorităţi au suspendat „dreptul de depozit”.
Fostul secretar al Trezoreriei, Alexander Hamilton, scria la acea vreme că Statele Unite ar trebui „să ocupe imediat Florida și New Orleans și apoi să negocieze”. Potrivit lui Kastor, planul a eșuat nu din motive morale, ci din cauza lipsei de capacitate militară a tinerei națiuni americane. În schimb, președintele SUA, Thomas Jefferson, l-a trimis la Paris ca negociator pe confidentul său, James Monroe, cu scopul de a achiziționa New Orleans și râul Mississippi. Scrisoarea lui Jefferson către Monroe demonstrează cât de serios era tratată problema. În ea, el a avertizat că „febra pe care chestiunea New Orleans a stârnit-o în Occident – alimentată de cercurile comerciale și, în general, de interesele federaliste – riscă să ne spulbere pacea”. Pe scurt, Monroe era destinat să reușească. Cu toate acestea, americanii aveau puține pârghii pentru a-i convinge pe francezi.
Napoleon şi-a pierdut interesul pentru Louisiana după succesul Revoluţiei Haitiene
Norocul a fost însă de partea americanilor, pentru că Napoleon Bonaparte îşi pierduse brusc interesul pentru importanţa strategică a regiunii. Pentru el, cea mai importantă posesiune a Franţei în America fusese Haiti, a cărei bogăție se baza pe munca sclavilor care produceau cantități enorme de zahăr și cafea. Colonia era extrem de profitabilă, până la succesul Revoluției Haitiene. Pentru a o zdrobi, Napoleon trimisese 30.000 de soldați, care au fost decimaţi de lupte și boli. Haiti nu a putut fi ținută sub control, iar astfel New Orleans-ul și-a pierdut și importanța strategică pentru Franța, ca port sigur unde să se ancoreze.
Mai mult, Napoleon avea nevoie de bani pentru războaiele sale iminente, în special cel împotriva Angliei. Așa s-a decis să vândă întregul teritoriu vast al Louisianei, în loc să negocieze doar pentru New Orleans. Această turnură a evenimentelor a reprezentat o surpriză totală pentru negociatorii americani, care s-au folosit oportunitatea istorică şi au cumpărat întreaga suprafaţă pentru 15 milioane de dolari.
Danemarca este familiarizată din 1917 cu tacticile de intimidare ale SUA
Potrivit lui Kastor, locuitorii albi din Louisiana au salutat acordul deoarece le aducea avantaje politice și economice, guvernul angajându-se să mențină sistemul sclavagist existent. De altfel, cea mai mare revoltă a sclavilor din istoria SUA a avut loc în 1811 chiar în apropierea orașului New Orleans și a fost înăbușită de forţe ale armatei americane și ale miliției teritoriale.
Şase decenii mai târziu istoria avea să-i aducă la masa negocierilor chiar pe pe americani şi danezi. În 1865 au început discuţiile între cele două state cu privire la cele trei insule din Indiile de Vest Daneze. De partea americană, cel care a condus negocierile a fost secretarul de stat William Seward, care era un fervent expansionist, care încă de atunci lua în considerare cumpărarea Groenlandei și a Islandei și anexarea Canadei. Mai târziu, avea să realizeze însă capodopera vieţii sale: cumpărarea Alaskăi de la Rusia.
Negocierile pentru preluarea Indiilor Daneze au eșuat inițial, au fost reluate, au eșuat din nou, au fost reluate încă o dată și au ajuns la o concluzie finală abia în 1917: cele trei insule au fost vândute SUA, pentru 25 de milioane de dolari. Președintele Woodrow Wilson a insistat asupra realizării tranzacţiei pentru că se temea că Germania ar putea anexa Danemarca și lansa atacuri către SUA din Indiile de Vest daneze. Mai mult, secretarul de stat Robert Lansing a amenințat că, dacă Danemarca nu vinde insulele, SUA le-ar putea confisca pur şi sumplu, iar tactica de intimidare a funcţionat acum 109 ani.
