O tragedie petrecută miercuri dimineață pe A1 a curmat viețile a două persoane: Corina, în vârstă de 26 de ani, și fiica ei de doar 5 ani, Melissa. Tânăra, care își clădise cu eforturi un drum pentru copilul ei, venea spre Deva când mașina în care se aflau a fost implicată într-un impact devastator.
Impactul de pe A1, la kilometrul 351
Accidentul s-a produs pe sensul Deva–Sibiu, la kilometrul 351. Autoturismul în care călătoreau cele două, împreună cu un bărbat, a lovit violent un TIR aflat perpendicular pe direcția de mers. Corina a murit pe loc, iar Melissa a fost găsită în stop cardio-respirator; medicii au încercat să o stabilizeze, însă fetița s-a stins în drum spre spital. Bărbatul care le însoțea este în viață, dar se află în stare gravă, fiind preluat de echipajele medicale pentru îngrijiri de urgență.
Martorii au descris o scenă tulburătoare, cu echipaje de intervenție mobilizate în câteva minute și trafic blocat pe sectorul de autostradă. Răvășită de violența impactului, caroseria autoturismului a necesitat intervenție pentru degajarea victimelor, în timp ce paramedicii au continuat manevrele de resuscitare pentru copil.
Copilărie în plasament, o mamă care a muncit pentru viitorul Melissei
Dincolo de șocul accidentului se află povestea unei tinere care a crescut într-un centru de plasament din Pomârla, județul Botoșani. Rămasă fără sprijinul unei familii, Corina a învățat devreme ce înseamnă responsabilitatea. Ca mamă, și-a propus să îi ofere fiicei sale tot ce ea nu avusese. A plecat la muncă în Italia, a strâns bani, a făcut naveta între țară și străinătate, iar în vizitele acasă obișnuia să dăruiască lucruri și alimente celor în dificultate.
Despre felul ei de a fi, o cunoștință apropiată a povestit cu emoție. Mărturia redă discreția și hotărârea unei tinere care își căuta un sprijin spiritual și o direcție pentru viață, dar și dorința de a-și ocroti copilul cu toată puterea ei.
„Pe Corina am cunoscut-o cu mulți ani în urmă, în timpul unei vizite într-un centru social din Botoșani. Mi-a atras atenția chipul ei luminos… dar sufletul ei era încercat de multe greutăți. Mi-a spus șoptit că își dorește mult să stea de vorbă cu un preot. Printre uși, mi-a dat numărul ei de telefon și am contactat-o ulterior. S-a întâlnit cu soțul meu, care este preot, și astfel am păstrat legătura. Am vizitat-o la centrul social unde a crescut de mică, apoi ne-am reîntâlnit în Italia, iar ultima dată la Biserica Pacea din Botoșani. A avut o viață grea, dar a continuat să lupte, să zâmbească, să se ridice… Și-a dorit să clădească pentru fetița ei tot ceea ce ea nu a avut și, mai ales, să o înconjoare cu toată dragostea ei.”
Corina își numea fetița „lumina ochilor”, iar prietenii povestesc că își planifica mereu drumul în așa fel încât să petreacă cât mai mult timp cu ea. În rarele momente libere, se întorceau împreună în țară, unde micuța se bucura de familie și de locurile dragi mamei.
Comunitatea din Botoșani și apropiații celor două rememorează acum gesturile lor de generozitate și căldura cu care întâmpinau oamenii din jur. Pentru mulți, imaginea rămasă este zâmbetul lor și felul în care știau să aducă bucurie celor care aveau nevoie.
