• Acasa
  • Actualitate
  • Bancuri
  • Divertisment
  • Sanatate
  • Politica
  • Sport
  • Horoscop
  • Privacy Policy
  • Terms & Conditions
  • Contact US

Val de reclamații în România: facturi la curent umflate și consumuri „din burtă”

6 martie 2026

Cât de mult va mai ninge în următoarele 30 de ore în România

20 februarie 2026

Meteorologii anunță un nou cod galben si portocaliu de polei, ninsori și viscol, în 15 județe și în București

20 februarie 2026

Incendiu devastator în București: o femeie a murit carbonizată într-un autoturism, trei mașini distruse pe Bulevardul Constructorilor

13 februarie 2026
Facebook Instagram
MGnews
miercuri, 11 martie
Facebook Instagram
MGnews
Facebook Twitter Instagram
Prima pagină » „Măicuța Beatrice”, falsa clarvăzătoare care s-a îmbogățit din descântece și dezlegări de blesteme.
Fără categorie

„Măicuța Beatrice”, falsa clarvăzătoare care s-a îmbogățit din descântece și dezlegări de blesteme.

Paducel JeaninaBy Paducel Jeanina30 ianuarie 2026Updated:30 ianuarie 2026Niciun comentariu8 Mins Read
Facebook WhatsApp Telegram LinkedIn Twitter Email Pinterest Tumblr VKontakte
Share
Facebook WhatsApp

O femeie din Satu Mare, care avea probleme în căsnicie, a fost convinsă de o falsă măicuță să îi dea aproape 90.000 de euro pentru a „deschide cartea” și a-i rezolva, astfel, situația conjugală dificilă.

 

„Măicuța Beatrice” a determinat-o pe femeie să-i transfere și să îi dea chiar și personal zeci de mii de euro cu promisiunea că relația dintre ea și bărbat va fi din nou ca la început.

Cum sunt racolate victimele

Cazul reprezintă una dintre cele mai mari escrocherii de acest tip din ultimii ani. Mii de românce cad victime, în fiecare an, măicuțelor false care își promovează activitatea prin intermediul unor site-uri de internet și al rețelelor de socializare.

Autoarele sunt, de obicei, femei de etnie romă, care ajung să se îmbogățească în urma exploatării unor credințe și convingeri false, formate și ca urmare a lipsei de educație.

 

Victima din Satu Mare a ajuns la „Măicuța Beatrice”, cu numele real Biatrisa Matei (24 de ani), după ce a căutat pe internet o soluție la problemele din căsnicie.

 

A ajuns, astfel, pe un site care prezenta imaginea unei mănăstiri și a unei măicuțe reale, care se intitula tămăduitoare și clarvăzătoare și efectua ritualuri spirituale, dezlegări de farmece, clarificare a relațiilor, vindecare energetică, citire de cărți Tarot, rezolvarea problemelor cu alcoolul și altele. A găsit și un număr de contact și a sunat, convinsă fiind că este vorba despre o mănăstire. Se întâmpla în luna octombrie 2023. Escroaca își are domiciliul în Galați, dar locuiește în Ploiești.

 

„Eram de peste 20 de ani într-o relație consensuală cu iubitul meu, iar în cursul anului 2023, relația s-a deteriorat din cauza unor probleme pe care acesta le avea cu consumul de alcool. Am căutat pe internet cum aș putea să rezolv problemele pe care le aveam și am găsit o pagină a unei măicuțe, care se numea Măicuța Beatrice, despre care eram sigură că este de la ceva mănăstire, unde era afișat și un număr de contact. Avea la descriere faptul că poate ajuta persoanele în orice problemă de viață, dezlegare de farmece, vindecare alcoolici și alte lucruri”, a relatat femeia, după ce a mers la Poliție.

A sunat la numărul afișat și a purtat o discuție cu o persoană de sex feminin, căreia i-a cerut ajutorul în vederea salvării iubitului de la consumul de alcool. În urma discuțiilor telefonice, falsa măicuță i-a solicitat mai multe sume de bani în lei și euro, pe care i le-a transmis atât prin bancă, dar și cu ajutorul unor servicii de transfer bani și chiar personal, la Satu Mare. În total, în perioada 6 noiembrie 2023 – 8 martie 2024, a fost transferată suma de 87.600 de euro (80.000 de euro și 38.000 de lei).

Cea mai mare parte a banilor provin din împrumuturi. Polițiștii au folosit în anchetă inclusiv tehnici de ascultare a convorbirilor telefonice purtate de escroaca din Galați. Au fost interceptate, astfel, discuții din care a rezultat activitatea infracțională a femeii. Citeşte întreaga ştire: „Măicuța Beatrice”, falsa clarvăzătoare care s-a îmbogățit din descântece și dezlegări de blesteme. Lucrare de „împăcare” a unui cuplu, taxată cu aproape 90.000 de euro

La un moment dat, pentru a da credibilitate „lucrării”, Biatrisa Matei a solicitat să îi fie transmise și mai multe lucruri ale bărbatului, cum ar fi obiecte de lenjerie, solicitare care a fost îndeplinită.

„După alte discuții, am stabilit ca Maica Beatrice să vină în Satu Mare pentru a ne cunoaște. A cerut suma de 40.000 de euro și 40 de lacăte, pe care i le-am înmânat personal. Ne-am întâlnit în 12 decembrie 2023, în zona gării. Atunci am fost convinsă că este persoana cu care am avut convorbirile telefonice și mi-a promis că toate problemele se vor rezolva”, a completat victima escrocheriei.


„Văd că ar fi ceva în neregulă”

Partenerul acesteia a aflat de situație în martie 2024. În urma unui scandal ce a avut loc în familie, victima i-a cerut banii înapoi, prin intermediul unui mesaj:

„Nu știu cum facem, dar trebuie să ne vedem cumva să îmi primesc banii înapoi că am avut foarte mare scandal. Nu știu dacă voi mai putea rezista mult așa, mi-a cerut să plec din casă, dacă nu aduc toți banii înapoi în casă, inclusiv cei 40.000 de euro pe care ți i-am dat cash. Trebuie să găsești o soluție să recuperez tot.”

Bărbatul a sunat-o și el pe falsa măicuță, care a reușit, temporar, să îl convingă și pe el că „lucrarea” va avea succes și că de vină pentru întreaga situație ar fi o altă persoană, necunoscută.

Convorbirea a fost interceptată de anchetatori:

— Bărbat: V-ați uitat în cărți?
— Femeie: Da. Ă, deci… ceea ce am văzut eu este în felul următor. În momentul de față, văd că este… cum să spun eu? Despre… așteptarea asta… Văd că ar fi ceva în neregulă, deci, într-adevăr, este ceva în neregulă.

— Bărbat: În ce sens neregulă?
— Femeie: În sensul în care, îhm, ar fi ca o pată, e ceva ce nu mă lasă să văd bine ce este. Ca să pot să intru bine să văd ce este… greșeala nu este nici de la noi, nici de la voi, trebuie să vedem în totalitate ce se întâmplă.

— Bărbat: Am înțeles!
— Femeie: Faptul că nu s-a întâmplat nimic este ceva. Este ceva. Asta este chestia, trebuie să ne interesăm, să stăm mai mult să ne documentăm, m-ai înțeles?

— Bărbat: Da, da, da!
— Femeie: Asta este situația, din cauza asta nu s-au văzut rezultatele, pentru că nu este ceva… simplu. Mă-nțelegi?

— Bărbat: Înțeleg.
— Femeie: Trebuie să intrăm să vedem. Iar cu vărsarea chipului persoanei ce a făcut toate aceste lucruri, tot la fel iese. Nu se arată chipul, se arată șters, deci nu se formează, nu se prinde ceara, m-ai înțeles?

— Bărbat: … nici numele nu puteți afla?
— Femeie: Nu! Nu! Asta este situația, nu se prinde ceara, s-a prins ceara în tot ceea ce am făcut noi, dar nu s-a aprins acolo. Înseamnă că este ceva în neregulă.

— Bărbat: Cum să facem?
— Femeie: Acea persoană a făcut o bară de protecție încât să nu vedem, ori trebuie să ne documentăm, adică să vorbim mai mult și să vedem care este problema, m-ai înțeles?

— Bărbat: Da, da, da! V-am înțeles!
— Femeie: Eu îți spun să fii liniștit, să stai liniștit. O să vorbesc și am să te sun, mesaj eu nu pot să dau!


Se folosea de cunoscuți pentru a încasa banii

Pentru a nu fi depistată, escroaca a cerut ca banii să fie virați pe numele altor persoane, din cercul de cunoscuți, care au ridicat banii și i-au predat acesteia.

„Am fost rugată de verișoara mea, în data de 9 decembrie 2023, să o ajut să scoată o sumă de bani de la ghișeul MoneyGram, deoarece suma era blocată la acea agenție, având nevoie de bani pentru tratament medical. Am fost de acord și ne-am deplasat împreună la ghișeu, unde am dat cartea de identitate și am primit suma de 5.000 de euro, bani pe care i-am înmânat ei, fără a păstra vreo sumă de bani și fără a cunoaște persoana care i-a trimis”, le-a spus oamenilor legii una dintre persoanele folosite de Biatrisa Matei.

Aceasta a recunoscut relația cu victima sa și a susținut că ar fi primit, în total, suma de 35.000 de euro. Le-a mai spus polițiștilor că nu ar fi fost niciodată la Satu Mare, unde a primit cash 40.000 de euro.

„Nu ar fi fost sinceră, pentru că nu mi-a spus de la bun început că dorește să se despartă de soț din cauza amantului, fapt pentru care descântecele și activitatea făcută nu au avut un rezultat. Ulterior am fost de acord cu schimbarea lucrării, schimbând descântecul. Trebuia să îl fac pe soțul ei să nu o mai iubească și să fie părăsită pentru a putea rămâne cu amantul, lucru cu care a fost de acord. I-am spus costul acesteia, de aproximativ 10.000–15.000 de euro, bani pe care i-a trimis prin diferite metode de transfer. Nu m-am întâlnit vreodată cu ea și nici nu am avut discuții video, doar prin mesaje sau telefonic și nici nu i-am solicitat să trimită bunuri sau alte pachete prin servicii poștale”, astfel a încercat să se disculpe falsa măicuță.


În final, Biatrisa Matei a fost trimisă în judecată, iar în 15 ianuarie 2026 a fost condamnată la 2 ani și 8 luni de închisoare, pedeapsă suspendată pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Aceasta a fost obligată să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității, să restituie victimei suma de 80.800 de euro, precum și să plătească daune morale în valoare de 5.000 de euro.

Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Reddit VKontakte Telegram WhatsApp
Paducel Jeanina

Jeanina Păducel este autor de articole, pasionată de jurnalism și actualitate, cu experiență în redactarea de conținut informativ și social. Abordează subiectele cu claritate, responsabilitate și atenție la detalii.

Related Posts

Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. Banii au fost transferați. Când intră în conturi

11 martie 2026

Curs valutar 11 martie 2026. Ce s-a întâmplat cu EURO astăzi

11 martie 2026

CSAT a decis în legătură cu solicitarea americanilor de a folosi bazele din România pentru operațiuni în Iran

11 martie 2026

Cum va fi vremea de Paște 2026! N-am mai pomenit în România asemenea schimbări. Meteorologii anunță că…

11 martie 2026
Add A Comment

Comments are closed.

Articole recente

Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. Banii au fost transferați. Când intră în conturi

11 martie 2026

Curs valutar 11 martie 2026. Ce s-a întâmplat cu EURO astăzi

11 martie 2026

CSAT a decis în legătură cu solicitarea americanilor de a folosi bazele din România pentru operațiuni în Iran

11 martie 2026

Cum va fi vremea de Paște 2026! N-am mai pomenit în România asemenea schimbări. Meteorologii anunță că…

11 martie 2026

Toate școlile și grădinițele din județul Constanța se închid din cauza vremii extreme. Când se aplică măsura

6 octombrie 2025

Mesajul astrelor pentru zodii, 11 februarie 2025. Racul are nevoie de sfaturi

11 februarie 2025

Neti Sandu Horoscopul zilei de 5 martie 2024. Mai multe zodii primesc bani si scapă de probleme

5 martie 2024

Horoscop zilnic, 24 octombrie 2023. Ziua in care astrele vin cu schimbari si vesti bune pentru cateva zodii

24 octombrie 2023

Mihai Voropchievici Horoscop rune 22–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani

22 august 2025

Horoscop MIERCURI, 6 martie 2024. Zodia care ar putea da lovitura pe plan financiar. Are mare noroc la bani în această perioadă

5 martie 2024

Mesajul astrelor pentru zodii, 5 martie 2024. Gemenii primesc o ofertă de nerefuzat

5 martie 2024

ANUNŢ IMPORTANT PENTRU ROMÂNII CARE AŞTEAPTĂ VOUCHERE PENTRU ALIMENTE! DE CÂND SE DAU BANII

4 februarie 2023
Divertisment

Parinte, te-am visat azi noapte.– Ei, se poate fata tati, se poate…– Pai, se facea ca ai venit la noi si Ion nu era acasa…– Ei, se poate fata tati, se poate…– …si parinte, se facea ca am mers in pat …

4 septembrie 2025

Un sofer de TIR si unul de bascula jucau table in fata blocului

4 septembrie 2025

Apare în presă un anunţ pentru un post de secretara. Acolo, patronul o întreabă:– Poţi să îmi spui, te rog, cât fac 7 înmulţit cu 3?Se gândeşte şi răspunde:– 22!

4 septembrie 2025

Sunteţi noua secretară a soţului meu? – Da, îngăimă aceasta. – Sper să nu aveţi acelaşi apetit … ca şi predecesoarea dumneavoastră!

4 septembrie 2025
Facebook Instagram
  • Acasa
  • Actualitate
  • Bancuri
  • Divertisment
  • Sanatate
  • Politica
  • Sport
  • Horoscop
  • Privacy Policy
  • Terms & Conditions
  • Contact US
© 2023 MGNEWS - Toate drepturile rezervate

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.