Ministerul Educației se află, în continuare, într-o formulă de interimat, după demisia lui Daniel David din decembrie 2025. Portofoliul este gestionat temporar de premierul Ilie Bolojan, însă, potrivit surselor politice, situația ar putea fi deblocată în luna februarie 2026, când ar urma să fie numit un ministru cu drepturi depline.
În acest context, numele cel mai des menționat pentru preluarea Educației este cel al Andreea Paul Vass, o figură cunoscută în mediul politic și academic, cu experiență în zona guvernamentală și legislativă. Informația a fost avansată de surse politice citate de presă, care susțin că aceasta ar fi favorită în cursa pentru portofoliu.
Parcurs politic și academic
În vârstă de 47 de ani, Andreea Paul Vass este fondatoarea INACO – Inițiativa pentru Competitivitate și conferențiar universitar doctor la Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Activitatea sa profesională s-a desfășurat atât în mediul universitar, cât și în administrația publică centrală, potrivit Gândul.ro.
Ea s-a remarcat în perioada de vârf a PDL, partid absorbit ulterior de PNL, formațiune în care au activat nume importante ale scenei politice românești. De altfel, inclusiv în anul 2012 au existat discuții publice privind o posibilă numire a sa la conducerea Ministerului Educației, scenariu care nu s-a concretizat atunci.
Roluri guvernamentale și activitate parlamentară
În 2009, Andreea Paul Vass a fost numită consilier al premierului Emil Boc, perioadă în care a fost implicată în deciziile economice ale guvernului. A fost considerată apropiată de premier în timpul unor măsuri sensibile, inclusiv reducerea indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, decizie care a stârnit ample controverse publice la acel moment.
Ulterior, a ocupat funcția de consilier de stat pe probleme economice în timpul guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu. În 2012, a intrat în Parlament, fiind aleasă deputat de Țara Oașului, județul Satu Mare, din partea Alianței România Dreaptă.
Declarații care au atras atenția publică
De-a lungul timpului, Andreea Paul Vass a fost și în centrul atenției publice prin declarații care au generat reacții puternice. Una dintre cele mai cunoscute datează din 2015, când afirmația:
„Pe fetița mea am născut-o sâmbăta, într-o zi de weekend, ca să nu pierd nicio zi de muncă”
a devenit virală și a fost intens comentată în spațiul public.
În prezent, potrivit surselor politice, numele său revine în prim-plan, într-un moment în care Ministerul Educației are nevoie de stabilitate și de o conducere clară, pe fondul reformelor asumate și al presiunilor interne din sistem. Numirea oficială nu a fost confirmată, însă discuțiile din culisele politice indică faptul că o decizie ar putea fi luată în perioada imediat următoare.
