Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis miercuri ca mercenarul Horațiu Potra să rămâna în arest preventiv. Fiul și nepotul său vor rămâne în arest la domiciliu, respingând contestațiile depuse de cei trei.
Hotărârea este definitivă. Potra a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu și alți 20 de inculpați acuzați. Aceștia sunt acuzați că ar fi comis infracțiuni grave pentru destabilizarea României.
Horațiu Potra a fost prins în Dubai în septembrie 2025
Horațiu Potra a fost prin în Dubai în luna septembrie. Ulterior, Potra a fost de acord să fie adus în țară, motiv pentru care procedurile s-au derulat repede. În caz contrar, acestea ar fi putut dura mai mult, având în vedere că nu există un acord de extrădare cu Emiratele Arabe.
Horațiu Potra, fiul său, Dorian Potra și nepotul acestuia, Alexandru Potra, au fost arestați preventiv, în noiembrie. Aceștia au fost acuzați de tentativă la comiterea de acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Totodată, au fost acuzați pentru nerespectarea regimului materiilor explozive.
La data de 3 februarie, Curtea de Apel București a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de mercenarul Horațiu Potra.
Totodată, s-a menținut această măsură preventivă până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. În aceeași zi, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu dispuse față de Dorian Potra și Alexandru Potra. Și această măsură a fost menținută.
De asemenea, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de Dorian Potra privind încetarea obligației de a nu comunica cu Horațiu Potra.
ÎCCJ menține măsurile preventive

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, contestațiile depuse de Alexandru Potra, Dorian Potra și Horațiu Potra împotriva încheierii din 3 februarie pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București – Secția a II – a penală, în dosarul 6008/2/2025/a1.10.
Prin decizia de miercuri, instanța a obligat contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Decizia ÎCCJ este definitivă.
