Există un loc în care primești 84.000 de euro ca să te muți. Aceasta a fost decizia luată de autoritățile dintr-o țară europeană. Despre ce locație este vorba și care sunt criteriile pentru acordarea unei sume atât de generoase?
Este vorba despre insulele izolate din vestul Irlandei, unde guvernul oferă până la aproximativ 84.000 de euro celor care se mută acolo. Programul face parte din strategia „Our Living Islands”, menită să repopuleze comunitățile mici care au pierdut locuitori în ultimii ani.
Banii sunt acordați în special pentru cumpărarea și renovarea unor case abandonate sau foarte vechi.
Ce condiții trebuie îndeplinite
Pentru a primi suma maximă trebuie să respecți câteva reguli:
-
casa trebuie să fie situată pe una dintre insulele eligibile
-
locuința trebuie să fie construită înainte de 2007 și să fi fost nelocuită o perioadă
-
trebuie cumpărată și renovată
-
trebuie să locuiești acolo sau să o închiriezi pe termen lung
-
trebuie să păstrezi proprietatea cel puțin 10 ani.
Dacă vinzi casa mai devreme, o parte din bani trebuie returnată statului.
Cât poți primi
-
aproximativ 60.000 € pentru o locuință vacantă
-
până la 84.000 € pentru case foarte degradate care necesită renovare majoră.
Locul din Europa în care primești 80.000 de euro ca să te muți
Dacă vrei să scapi de o viață agitată, de aglomerația din orașe și vrei să te bucuri de un peisaj liniștit, atunci ai găsit soluția perfectă. Guvernul din Irlanda oferă mai bine de 80.000 de euro celor care vor să se mute în anumite zone.
Este bine cunoscut faptul că numeroase țări au început să ofere bani pentru repopularea anumitor locații. Acesta este și cazul Irlandei. Țara vrea ca una dintre cele 20 de insule de pe litoralul vestic să fie locuită de un număr mai mare de oameni.
Deși peisajele de pe insulă sunt unele de vis, iată că mulți nu se înghesuie să locuiască acolo. Tocmai din acest motiv, Guvernul a decis că este momentul perfect pentru oferirea unui stimulent cât se poate de generos.
Astfel, dacă vrei să te muți pe una dintre cele peste 20 de insule de pe litoralul vestic, inclusiv Inis Mór, primești peste 80.000 de euro. Guvernul oferă o sumă maximă de până la 84.000 de euro doritorilor.
Iar insula Inis Mór probabil știi deja cum arată. Peisajul ei poate fi recunoscut din producția “The Banshees of Inisherin”, arată CNN. Cât timp ai la dispoziție pentru a încasa banii dacă vrei să te muți pe insulă?
Ce condiție trebuie să îndeplinești pentru a putea încasa banii
Inițiativa Guvernului se întinde pentru o perioadă de zece ani de zile. Astfel, există suficient timp pentru a lua o decizie în acest sens. Ministrul irlandez al Dezvoltării spune însă că nimeni nu va regreta alegerea făcută.
Pe aceste insule există numeroase comunități vibrante și distinctive din punct de vedere cultural. De asemenea, peisajele sunt și ele unele care îți taie răsuflarea, iar liniștea predomină aici, spre deosebire de agitația din marile orașe.
„Insulele noastre sunt o parte integrantă a structurii rurale a Irlandei. Insulele găzduiesc, de asemenea, unele dintre comunitățile noastre cele mai vibrante și distinctive din punct de vedere cultural.
Scopul acestei politici este de a ne asigura că acestea continuă să supravieţuiască și să prospere pe insulele cele mai îndepărtate, mulți ani de acum încolo”, a declarat Heather Humphreys, ministrul irlandez.
Trebuie menționat faptul că măsura Guvernului vizează în total 23 de insule. Acestea sunt extrem de mici și deconectate de continent. În ceea ce privește condițiile pentru acordarea sumei de 80.000 de euro, dacă alegi să te muți aici, suma încasată trebuie folosită pentru restaurarea proprietății pe care o vei cumpăra.
