Ministrul de Externe, Oana Țoiu, i-ar fi interzis fiicei lui Victor Ponta, Irina Ponta, să se întoarcă la București, apelând direct la consulul din Dubai. Într-o reacție pe contul de Facebook, Oana Țoiu și-a expus punctul de vedere cu privire la această situație, însă evită să răspundă direct acuzațiilor și vorbește despre „criteriile de nivel de urgență” pe baza cărora au fost evacuați copiii români din Emirate.
Avionul în care trebuie să se îmbarce și fiica lui Victor Ponta, Irina, minoră în vârstă de 17 ani, ar urma să plece mâine dimineața la ora 5:00 din Oman. Zborul are indicativul „repatriere minori fără însoțitori”.

Oana Țoiu, declarații în cazul fiicei lui Victor Ponta
Conform surselor Realitatea Plus, Irina Ponta mersese la consulatul din Dubai, ea fiind acum studentă la New York University din Abu Dhabi, și a cerut la consulatul din Dubai să plece împreună cu grupul de minori care era prins în zona de conflict.
Potrivit surselor, Oana Țoiu i-ar fi amenințat pe angajații consulatului că îi demite dacă fiica lui Victor Ponta va urca în autocar. Fostul premier Victor Ponta a confirmat pentru Gândul că ministra de Externe, Oana Țoiu, a dat ordinul direct ca fata sa să nu urce în autocar: ‘Vreau să o vedem acasă întâi„.
Oana Țoiu a postat o reacție pe pagina oficială de Facebook, oferind un răspuns vag despre situația fiicei lui Victor Ponta.
„Sunt mamă şi înțeleg cu totul prioritatea pe care fiecare părinte o are pentru siguranța propriilor copii. Sunt însă şi într-un rol instituțional care îmi impune să respectăm încrederea cetățenilor, mai ales în momente de criză şi îngrijorare justificată.
Deşi înțeleg pe deplin fiecare părinte, echipele consulare nu se pot abate de la criteriile de nivel de urgență.
Ca părinți facem tot ce este în puterea noastră pentru copiii noştri, acum sunt în şedință cu miniştri din Orientul Mijlociu pentru a discuta soluții, avem sute de copii români care sunt blocați departe de casă şi treptat se întorc şi vom continua efortul diplomatic pentru acces pentru zborurile spre România.
Dar, dincolo de rolul de părinte, în rolul instituțional nu putem ceda presiunii pentru că între îngrijorările legitime ale părinților nu putem face ierarhii. Avem echipe care au sarcina foarte grea de a respecta criteriile anunțate transparent: grupurile şcolare de copii şi cazurile medicale cu grad ridicat de risc.
Înțeleg că în spațiul public au apărut reproşuri din mediul politic de la un fost premier privind urgența cu care dumnealui ar dori ca fiica sa să ajungă acasă.
Îl înțeleg, dar poate că în tumultul acestor zile nu au ajuns la dumnealui informațiile din conferințele de presă privind criteriile pe baza cărora stabilim ordinea în care informăm persoanele pe care le avem în evidența consulară.
„Nu ministrul trebuie să decidă cine are locuri mai în față”
Nu aş vrea să transformăm o perioadă deja foarte grea pentru echipele consulare care gestionează cazurile şi aplicarea criteriilor într-o nouă răfuială politică.
Avem ceva mai important de făcut acum, iar pentru deciziile din aceste zile nu politica este cea care le ghidează. Apartenența politică a părinților nu este o informație care să facă parte din detaliile cerute şi nici nu poate fi criteriu de prioritizare.
Nu ministrul trebuie să decidă cine are locuri mai în față, nici dacă cineva este sau nu bolnav. Ministrul trebuie să decidă că nu apartenența politică devine criteriu pentru evacuări.
În ceea ce priveşte cazurile medicale prioritare căutăm acum soluții pentru femeile gravide pentru a micşora riscul impactului alertelor antiaeriene asupra sarcinii şi continuăm să căutăm soluții urgente pentru minori.
Familiile vor primi informații pe măsură ce avem confirmate soluții în comunicarea cu agențiile de voiaj sau pe canalele de comunicare cu echipele consulare direct de la acestea. Prioritatea noastră rămâne siguranță cetățenilor români„, a scris Oana Țoiu pe Facebook.
Consulul General al României în Dubai, Viorel Riceard Badea, despre cazul fiicei lui Victor Ponta
Contactat de Gândul în legătură cu cazul fiicei minore a lui Victor Ponta, căreia Oana Țoiu i-a interzis întoarcerea în România cu grupul de elevi cu care era în Dubai, consulul general al României în Dubai, Viorel Riceard Badea, a transmis: „Sincer nu îmi pasă’.
Redăm în continuare transcriptul discuției dintre reporterul Gândul și Consulul General al României în Dubai, Viorel Riceard Badea:
Reporter Gândul: Dar cum stau lucrurile?
Riceard Badea: Sincer, nu ştiu că n-am fost acolo, eram cu un milion de români, pe telefon, care au un milion de probleme şi numai de-asta n-avem chef acum, înţelegeţi şi nici nu mă interesează, sincer. Nu ştiu absolut nimic despre chestia asta.
Reporter Gândul: Şi nu v-ați interesat să vedeți dacă este adevărat sau nu, că totuși este o acuzație destul de gravă?!
Riceard Badea: Mă credeţi că nu mă interesează? De ce m-ar interesa?
Reporter Gândul: Cum să nu vă intereseze că unui copil i s-a refuzat accesul? De ce? Pe ce motiv?
Riceard Badea: Da, îmi pare rău! Dacă se constată aşa nu e în regulă, sunt de acord cu dvs. Nu am avut cum să ştiu chestia asta pentru că eu eram cu oameni, mă înţelegeţi, pe trei telefoane….
Reporter Gândul: Eu v-am înţeles, dar aţi spus dacă se constată. Cine să constate dacă pe dvs nu vă interesează?
Riceard Badea: Repet, eram ocupat cu altceva, cu situaţia românilor…
Reporter Gândul: Şi acum, că v-am spus, puteţi să vă interesaţi, să vedeţi dacă este aşa?
Riceard Badea: O să mă interesez.
Reporter Gândul: Şi puteţi să-mi spuneţi şi mie?
Riceard Badea: Dacă răspund la telefon, sigur!
Reporter Gândul: În următoarea jumătate de oră, se poate?
Riceard Badea: Sper, dacă am timp, vă dau(nr. telefon).
Reporter Gândul: Vă rog să vă faceţi!„.
