În satul Birtin din comuna Vadu Crișului, la aproximativ 60 de kilometri de Oradea, trăiește mama prim-ministrului Ilie Bolojan. La 87 de ani, împliniți pe 7 februarie, Floarea Bolojan își duce viața în casa pe care a împărțit-o cu soțul ei. Primește cu bucurie vizitatorii, chiar și când aceștia sunt jurnaliști.
Mama lui Ilie Bolojan, detalii neștiute despre premierul României
Se deplasează cu ajutorul a două bastoane, o consecință a ceea ce medicii i-au numit „boala bătrâneții”. „Asta știam și eu”, le-a replicat ea, înțelegând că trebuie să continue să se bazeze pe propriile puteri. S-a căsătorit la 15 ani și la 16 l-a născut pe primul fiu, Florian, acum profesor de matematică la pensie în Arad.
„Îi diferență între băieți. Că ăla e cu 14 ani mai mare ca el. Eu n-am vrut să rămâie primul băiat singur. Că eu am fost singură și știu ce înseamnă singurătate. Ești fiul ploii. Primul seamănă cu tată-său, mai nervos și harnic de rupe. Ilie seamănă mai mult cu mine și cu tatăl meu. Tatăl meu a fost un om bun, așa ca el. El, de micuț, n-o înjurat, n-o știut ce înseamnă să înjuri, sub nici o formă. Nici în ziua de astăzi nu știe. Nu bea, nu fumează. Nici ălalaltul”, a spus femeia pentru Libertatea.
În Birtin, un sat cu circa 300 de suflete, „lumea ține băutură în casă, dar bețivi n-am avut decât vreo doi-trei, care au și murit, i-a luat naiba de mult”.
Îmbrăcată modest, cu șoșoni de fetru, o bluză de flanel, un șorț practic și batic legat sub bărbie, Floarea Bolojan poartă semnele timpului cu demnitate. Părul rar îi dezvăluie o frunte înaltă, iar fața, deși brăzdată de riduri, își păstrează conturul. „Am fost mai plinuță. Când ești slabă, se încrețește pielea urât. Dimineața, când mulgeam vacile, luam spuma aia și mă ungeam pe față cu ea. Aia a fost crema mea.”
Stând pe un scaun în mijlocul curții, lângă o fântână cu roată acum nefolosită, povestește că preferă apa de izvor celei de la robinet, pe care o consideră „tratată”. „Apă de băut luăm de la un izvor care iese din peșteră. De unde iese apa, e ca o arteziană, iese cu putere mare. Și nu se poate spune de la ce adâncime, au vrut s-o măsoare și n-au putut. E o apă excelentă. Când o bei, îți dă putere.”
Gospodăria sa, cu pereții casei dați cu stropi de ciment și o boltă de viță-de-vie deasupra intrării, are un aer de cetate. Din spatele grajdului, transformat în magazie, o găină se aventurează în stratul cu flori, atrăgând un reproș blând de la stăpână: „Ghinea! Mânce-te-ar țapănu!”.
Ilie Bolojan a venit pe lume după o tragedie familială, fiind ceea ce unii specialiști numesc un „bebeluș-penumbră”.
„Am mai avut un băiat după primul. Și-o murit, la 9 luni și 3 zile. Nu se știe de ce-o murit, o făcut temperatură, o vărsat. Atuncea nu erau injecții cum îs amu la copii. S-o născut la patru kilograme și-o sută. Și Ilie o avut tot atâta. Și m-am supărat, că am zis că poate o muri și aista. Primul o avut numa trei kile. Da-i bine, face 71 de ani, în iunie.”
Spre deosebire de alți copii marcați de astfel de evenimente, Ilie Bolojan a fost un copil precoce și liniștit. „De micuț, o fost atâta de cuminte, foarte cuminte, nu m-o supărat cu nimica. Stăteam acolo în casă, și-l lăsam descoperit, și dădea din picioare, și chioța, și-i plăcea, ca la copii. De micuț o vorbit, de la șapte luni. Vorbele nu le spunea corect, la vaci spunea «baci». Cu cocoșul avea de lucru, că era «căcuigu». Băiatul mai mare zice: «Mămică, hai să-l învățăm să vorbească nu cum vorbim noi aicea, să vorbească domnește». Dar tot le pocea vorbele, de numa, numa.”
Deși a arătat un talent muzical în primii ani, a renunțat ulterior din timiditate. „Era micuț, nu știu dac-o avut trei ani. Președintele de la primărie o venit pe-aici pe drum. Aici era numa fundație. Ilie se juca și cânta Iordanul. Toată vară l-o cântat Iordanul. Toată vara. Și președintele o întrebat: «Măi, a cui îi de cântă?». Mai măruț, n-o cântat, că i-o fost rușine. O avut voce. Și eu am avut voce și-am cântat, mi-o plăcut să cânt, pe la nunți și-așa. Dar, dacă nu cânți, corzile vocale își schimbă lucrurile.”
Numele său a fost ales cu grijă. „Bărbatul meu era tot Ilie, la băiat îi ziceam Ile al meu… L-am făcut pe Ilie. Zice: «Pune-i ce nume vrei tu, că tu l-ai dorit foarte mult». Și așa-i, l-am dorit din tot sufletul. Zic: «Îi pun Ilie ca la tată-său. Ești de acord?». «Îs de acord». I-o părut bine. Băiatul care-o murit o fost Gavril. Și hai să-i punem, că și socrul o fost tot Gavril, și băiatul, Ilie Gavril.”
Mai târziu, mama sa a găsit o semnificație aparte în aceste nume: „Ilie îi Sfântul Proroc Ilie, Gavril îi Arhanghelul Gavril care-o vestit pe Fecioara Maria că va naște pe Iisus. Deci are două nume sfinte. Cred că și asta l-o ajutat. Că el în București nu s-o dus de capul lui. Dumnezeu l-o trimis acolo, să salveze. Dacă Dumnezeu îl susține, PSD-ul nu poate face nimic!”, a mai spus mama lui Ilie Bolojan pentru Libertatea.
Imaginea fiului său din copilărie este legată de pasiunea pentru lectură. „Merea cu animalele pe câmp, aici, pe râturi la noi… Merea cu cartea-n brâncă, cetea până-acolo… El orișiunde s-o dus cu cartea. Și-acuma, el are fel și fel de cărți… Mă mai sună mai târziu: «Mămică, ce faci?». Eu: «Ce să fac? M-am culcat! Tu?», «Eu mai citesc puțin».” Când părinții mergeau la Oradea, singurul lucru pe care îl cerea era revista „Cutezătorii”.
După ce a terminat două facultăți la Timișoara, Ilie Bolojan s-a confruntat cu un început de carieră neașteptat. „Când o venit de la Timișoara, când o terminat cu facultățile… așa ca degetul de slab, c-o învățat mult… Când să se angajeze, o dat examen pentru o școală din Tileagd… i-or zis: nu ești la școala asta, ești la ajutătoare! Măi, dă-o dracului de treabă, cu două facultăți, la ajutătoare. Totuși, s-o dus.”
Chiar și după ce a intrat în afaceri, „nu și-a luat nasul la purtare, când s-a văzut un picuț mai sus. El, cât o avut magazinul, când venea acasă și mai vedea câte-o bătrânică mergând pe marginea drumului, o lua cu el în mașină… Zicea: «Mămică, mă uit la ele și te văd pe dumneata!»”.
Pentru Floarea Bolojan, valoarea banilor stă în munca depusă pentru a-i câștiga. „Care muncește și-i place să muncească, și câștigă banii, și-i împărțește așa cum trebuie, nu pe lăcomie, atunci altfel îs banii… Toate le plătesc eu. Băieții n-au voie să plătească. Am spus: cât trăiesc eu și pot împărți banii așa cum trebuie, plătesc eu.”
Intrarea în politică a fiului său a fost un pas firesc. „Ilie s-o băgat de tânăr. S-o băgat în PNL, pentru că tata o ținut cu țărăniștii… Ilie s-o înscris în PNL că acolo i-o plăcut oamenii.” Despre Tăriceanu, spune: „nouă atunci ne-o părut un om serios. Pe urmă, s-o prostit.”
Mama premierului urmărește cu atenție scena politică și are opinii tranșante. „Nu-mi place de bucureșteni, în general, că dau în el ca-n sacul de box. Da nu merită, săracul! El o făcut Oradea Parisul României… Dacă pică, nu-i face mare rău, că vine acasă. Și scapă de stresul aista grozav.”
Decizia de a accepta funcțiile din Capitală a fost luată cu acordul ei. „N-am vrut să meargă Ilie acolo… Amu, l-am încurajat. I-am zis să meargă. «Dragul mamei, nu demisiona la cererea PSD-ului! Dacă ei vor să te dea afară, deie-te! Dar tu nu demisiona. Să vedem pe cine-or pune în locul tău și ce-or face după aceea!».”
Singurul defect pe care i-l găsește este blândețea excesivă. „E sufletist de nu se poate. Și nu poate fi rău cu aceia care-s răi cu el. Îi foarte puternic. Așa am fost și eu. Și i-am spus: «Vezi că te-ai născut dintr-un pământ puternic! Așa să fii!». Nu l-am menajat amu. Fă ce știi că trebuie făcut. Nu pentru noi, pentru oameni, pentru pensionari. Fă ce trebuie pentru țară.”
Are și o soluție radicală pentru economia țării, inspirată din modelul german postbelic. „Nemții au muncit ceva vreme doar pentru mâncare și salopete. Fără bani. Și-au făcut țara înapoi cum o fost. De ce n-am putea face și noi?” Ea însăși ar fi dispusă să renunțe la pensie pentru două luni. „Ăia care-s cu bani mulți, miliardarii, ăia nu vor să plătească.”
