Ce făcea Valentin Sanfira în momentul în care Codruța Filip anunța divorțul! Artistul a făcut totul public
În perioada în care Codruța Filip a făcut publică separarea de Valentin Sanfira, artistul și-a surprins fanii cu un moment inedit.
Valentin Sanfira s-a filmat alături de tatăl său, cu ocazia zilei onomastice, și a transmis un mesaj emoționant despre familie și recunoștință. Nimic nu anunța ceea ce avea să urmeze sau faptul că artistul trece printr-o perioadă grea în viața personală.
Artistul s-a filmat alături de tatăl său
„Tatăl meu este om simplu de la țară și a făcut ce a putut. Noi suntem datori să-l iubim și să îi mulțumim. La mulți ani, tata!”, a fost mesajul pe care artistul l-a transmis pe Facebook.
Valentin Sanfira și Codruța Filip s-au separat după opt ani de relație
Codruța Filip a fost cea care a confirmat faptul că relația cu Valentin Sanfira s-a încheiat la începutul acestui an, după aproximativ opt ani petrecuți împreună. Cei doi, considerați unul dintre cele mai stabile cupluri din showbizul românesc, au decis să își continue drumurile separat.

[Sursa: Instagram]
Artista a explicat că decizia a fost luată de comun acord, iar în prezent fiecare se concentrează pe propriile proiecte. Chiar dacă nu mai apar împreună la evenimente, între ei există în continuare respect.
„Da, ne-am despărțit la începutul anului. Am decis că este cel mai bine să mergem pe drumuri separate. Nu mai formăm un cuplu, tot ce pot să spun este că mergem mai departe, cu respect reciproc unul față de celălalt. Nu vom mai merge la evenimente împreună, fiecare este pe nișa lui și suntem ok așa. Viața merge mai departe, cu bune, cu rele, le luăm cum vin.
Sigur că sunt momente dificile prin care fiecare trebuie să treacă, dar se întâmplă. Am hotărât de comun acord să o luăm pe căi separate”, a declarat Codruța Filip pentru Cancan.



