Vouchere majorate la 700 de lei din partea primăriei! Cine beneficiază de bani și în ce condiții îi poate cheltui
Primăria aprobă vouchere de 700 de lei, dar banii nu pot fi cheltuiți oricum. Iată condițiile.
Consiliul Local, sub conducerea primarului Emil Boc, a stabilit noi reguli pentru stimulentele financiare acordate elevilor. Voucherele culturale sunt destinate elevilor de clasa a IX-a, iar cele sportive copiilor din clasa a III-a, valoarea fiecăruia fiind de 700 de lei.
„Se aprobă acordarea de la bugetul local, pentru anul şcolar 2025-2026, a unui sprijin financiar pentru elevii din clasele a IX-a, înmatriculați la unitățile de învățământ preuniversitar particular, acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu, din municipiul Cluj-Napoca, în cuantum de 700 lei/elev, destinate achiziționării de servicii şi evenimente culturale”, se arată în proiectul de hotărâre care a fost, vineri, pe masa consilierilor locali.
Elevii de clasa a III-a înscriși la școli private acreditate din Cluj-Napoca vor primi stimulente financiare de 700 de lei de la bugetul local. Programul vizează promovarea sportului în comunitate, sprijinirea sportului de performanță și asigurarea condițiilor pentru educația fizică în cluburi și unități sportive.
Anterior, elevii de clasa a III-a și a IX-a din Cluj-Napoca beneficiau de vouchere sportive și culturale de 500, respectiv 600 de lei. Vara trecută, administrația locală a majorat valoarea tuturor voucherelor la 700 de lei, consolidând sprijinul pentru educație și activități sportive.
Cum intri în posesia voucherului?
Părinții sau tutorii elevilor trebuie să depună, la unitatea de învățământ, o cerere pentru acordarea fondurilor pentru activități culturale, împreună cu extrasul de cont, în termen de 30 de zile de la începutul anului școlar.
Finanțarea va fi transferată în conturile indicate de părinți sau tutori și poate fi utilizată pe tot parcursul anului școlar, inclusiv în vacanțe, pentru servicii culturale. Până la 30 septembrie a anului școlar următor, părinții trebuie să depună dovada cheltuirii sumelor, iar sumele neutilizate se întorc în bugetul școlii.
În ianuarie 2026, Executivul condus de Ilie Bolojan a anunțat că Programul Național „Vouchere culturale pentru elevi” va fi amânat până la startul anului școlar 2027-2028, invocând constrângerile bugetare ale sistemului educațional și nevoia de a reduce cheltuielile publice.



