Un caz grav a fost înregistrat în București, după ce un medic a fost găsit mort în propriul apartament, în urma unui atac violent urmat de incendierea locuinței. Incidentul a avut loc marți seară, într-un imobil din Sectorul 3, iar anchetatorii tratează cazul ca pe o crimă.
Ce au scos la iveală medicii legiști în cazul anestezistului Cristian Staicu
Alarma a fost dată în jurul orei 21:45, când locatarii au observat fum dens ieșind dintr-un apartament situat la primul etaj. Pompierii au intervenit rapid și au evacuat 18 persoane din blocul cu opt etaje. În interior, medicul, în vârstă de 72 de ani, a fost găsit inconștient în bucătărie.
Echipajele medicale au încercat să-l resusciteze, însă fără succes, decesul fiind declarat la fața locului.
Datele preliminare ale anchetei indică faptul că victima fusese atacată înainte de izbucnirea incendiului. Autopsia a arătat existența mai multor plăgi provocate cu un obiect tăietor, în zone vitale, ceea ce confirmă caracterul violent al crimei.
În același timp, anchetatorii au stabilit că incendiul a fost provocat intenționat, după comiterea faptei. Scopul ar fi fost distrugerea probelor sau ascunderea urmelor lăsate în urma atacului.
Victima era medic anestezist, cu o carieră îndelungată, și fusese activ până de curând. Ultima gardă o efectuase cu câteva zile înainte, la un institut de oftalmologie din Capitală. Potrivit informațiilor din anchetă, acesta locuia singur și avea o fiică adultă.
Polițiștii au început audierile în rândul persoanelor apropiate, dar și al celor care aveau acces în locuință. De asemenea, sunt analizate imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă.
Un element important este faptul că ușa apartamentului nu prezenta urme de forțare, ceea ce ridică suspiciunea că autorul ar fi fost cunoscut victimei sau avea acces în locuință. Cazul este încadrat ca omor calificat, iar ancheta este în desfășurare. Autorul nu a fost identificat până în acest moment.
Anchetatorii încearcă să stabilească motivul crimei, în condițiile în care medicul nu era cunoscut cu conflicte sau probleme recente, iar profilul său ridică numeroase semne de întrebare în legătură cu acest atac violent.
