Ce avere a avut Mircea Lucescu și în ce afaceri a investit legendarul antrenor
Estimările publicațiilor economice plasează averea familiei Lucescu la zeci de milioane de euro.
Dacă pe terenul de fotbal Mircea Lucescu a colecționat trofee, în afara lui, acesta a construit un adevărat imperiu imobiliar din care a strâns o avere impresionantă.
Mircea Lucescu a murit
Recent, Mircea Lucescu fusese internat în spital din pricina problemelor cardiace. Acestuia i se implantase un defibrilator subcutanat, însă la câteva zile de la această procedură medicală, fostul selecționer al României a făcut infarct, chiar înainte de a fi externat.
Din ultimele informații, marele antrenor se afla internat internat în stare critică la ATI, după agravarea stării de sănătate. Mircea Lucescu suferise multiple AVC-uri, iar în plămâni avea cheaguri de sânge care îi îngreunau respirația.
„Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului MIRCEA LUCESCU.
Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984.
Generații întregi de români au crescut cu imaginea să în suflet, că un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!”, au transmis reprezentanții Spitalului Universitar.
În ce afaceri a investit Mircea Lucescu și ce avere a strâns
În cei 80 de ani de viață, Mircea Lucescu a muncit din greu și a reușit să strângă o avere impresionantă. În ultimele două decenii, fostul selecționer al României a fost implicat în 11 firme, iar averea sa s-ar situa în jurul valorii de 37 de milioane de euro, potrivit prosport.ro.
Se pare că o mare parte din această avere a fost consolidată grație performanțelor de excepție reușite pe terenul de fotbal de-a lungul timpului.
În ultima vreme, Mircea Lucescu era acționar al unei firme din Brașov, care are ca obiect de activitate producerea de radiatoare auto, module și alte componente termice necesare automobilelor și al uneia din București care dezvoltă proiecte imobiliare. În 2025, cele două companii au avut o cifră de afaceri de 48.15 milioane de lei.
Din 2024, Mircea Lucescu devenise acționar minoritar și la o companie producătoare de vinuri din Republica Moldova, care din 2018 a fost listată la Bursa de Valori București.
Pe lângă milioanele de euro din conturi, Mircea Lucescu a mai deținut o colecție impresionantă de artă (tablouri semnate de pictori celebri) și obiecte de patrimoniu pe care le-a achiziționat de-a lungul zecilor de ani petrecuți în străinătate.

Cine moștenește averea lui Mircea Lucescu
Averea lui Mircea Lucescu va rămâne, în mod natural, în cadrul familiei, procesul de transfer al activelor fiind deja început prin implicarea directă a moștenitorilor în afacerile sale.
Răzvan Lucescu fiind singurul copil al lui Mircea și al doamnei Neli Lucescu, este principalul moștenitor legal. Dincolo de moștenire, Răzvan și-a construit propria avere considerabilă prin cariera de antrenor de succes.
De asemenea, Matei, fiul lui Răzvan, este deja succesorul desemnat în lumea afacerilor. Mircea Lucescu l-a pregătit și sprijinit activ pe nepotul său pentru a prelua frâiele investițiilor familiei.
Totodată, sora lui Matei, Marilu, va beneficia de activele acumulate de „Il Luce”. Deși mai puțin prezentă în spațiul public pe zona de business, ea face parte din structura succesorală a familiei.
Top 10 cei mai bogați români, conform Forbes România
- Frații Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman): 3,42 mld. €
- Ion Țiriac: 2,21 mld. €
- Daniel Dines (UiPath): 2,21 mld. €
- Matei Zaharia (Databricks): 1,21 mld. €
- Ion Stoica (Databricks): 1,21 mld. €
- Familia Talpeș (Bitdefender): 1,01 mld. €
- Anastasia Soare: 0,90 mld. €
- Anca Vlad (Catena / Fildas): 0,80 mld. €
- Ștefan Vuza (Chimcomplex): 0,80 mld. €
- Zoltan Teszari (Digi Communications): 0,68 mld. €.



