Se spală haine în a treia zi de Paște? Ce spun preoții despre Marțea Albă
A treia zi de Paște este o sărbătoare importantă în calendarul ortodox. Conform tradiției, în această zi sfântă nu se spală, nu se calcă hainele și nici nu se lucrează pământul.
A treia zi de Paște, cunoscută și sub numele de Marțea Albă sau Marțea Luminată, este dedicată pomenirii unor sfinți importanți în calendarul ortodox, printre care se numără Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului, Sfânta Muceniță Pelaghia și Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin.
Tradiții și obiceiuri în Marțea Luminată
În multe zone ale țării, femeile dau de pomană pască și vin roșu în această zi, ca parte a tradițiilor pascale. De asemenea, în Marțea Albă este recomandat să se consume brânză, iar conform credinței populare, nu este recomandat să faci baie în această zi, deoarece se spune că acest lucru ar putea duce la albirea părului.
În unele regiuni ale țării, în a treia zi de Paște, finii obișnuiau să dăruiască nașilor și cumetrii între ei nu doar pască, ci și colaci. În Moldova, obiceiul era ca în această zi să se întoarcă vizitele făcute în prima zi de Paște.
În cadrul slujbelor din Săptămâna Luminată, în Marțea Albă are loc uscarea și sfărâmarea Sfântului Agneț (pâinea de împărtășanie), care a fost sfințită în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile din Sfânta și Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Acest Agneț este utilizat ulterior pentru împărtășirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive întemeiate.
Este bine sau nu să speli în Marțea Albă
Conform tradiției bisericești, în această zi nu se vor recita psalmii, iar slujbele de înmormântare vor avea o rânduială specială, înlocuindu-se cu slujbe ale Învierii care vorbesc despre biruința vieții asupra morții. În ansamblu, Marțea Albă este o zi în care credincioșii ortodocși sărbătoresc bucuria Învierii lui Hristos și comemorează sfinții importanți din tradiția Bisericii.



