Ilie Bolojan a desființat moțiunea PSD-AUR în Parlament. Premierul a acuzat opoziția de cinism și „mulsul” companiilor. Înainte de votul crucial, șeful Executivului a oferit o replică dură semnatarilor documentului, subliniind inconsecvența logică a social-democraților care au făcut parte din actul guvernării până recent.
Discursul premierului Ilie Bolojan a vizat în special atitudinea PSD, partid care, deși a participat la guvernare, a ales să se alieze cu opoziția AUR pentru a dărâma Executivul. Aflat la tribuna Parlamentului, Bolojan a evidențiat faptul că responsabilitatea guvernării a fost refuzată strategic de către PSD încă de la bun început, lăsând povara deciziilor dificile pe umerii altora.
UPDATE 13.40 – A ÎNCEPUT VOTUL PENTRU MOȚIUNEA DE CENZURĂ. Parlamentarii PNL nu participă. Nici parlamentarii USR nu participă. Parlamentarii PSD votează la vedere. Unii parlamentari AUR votează și ei cu bilele la vedere. Conform datelor statistice, moțiunea de cenzură are șanse foarte mari să treacă.
Strategia „opoziției din interior” și eșecul asumat de Ilie Bolojan moțiune cenzură
Un punct central al intervenției premierului a fost critica adusă modului în care partenerii de coaliție au ales să acționeze. Ilie Bolojan a punctat că textul moțiunii conține o „fractură logică” evidentă, având în vedere că mulți dintre semnatari au fost implicați direct în deciziile pe care astăzi le critică.
„Această moțiune face vorbire despre societăți comerciale, despre cum s-a guvernat și despre o metaforă care deranjează. Ea are o fractură logică, mai ales din partea celor de la PSD care au contrasemnat-o sau citit-o. Dacă e adevărată moțiunea, unde ați fost? Nu ați fost în Guvern? Dacă nu e adevărată, mi-ar fi rușine.”
Premierul a continuat prin a demasca strategia electorală a social-democraților, care au încercat să profite de avantajele puterii fără a-și asuma decontul politic. Potrivit acestuia, miza reală a fost imaginea publică în context electoral, neglijând stabilitatea țării în perioade de criză.
„Unii dintre cei care astăzi semnează moțiunea știu exact ce au lăsat în urmă, dar PSD nu și-a asumat postul de premier, preferând ca altul să își asume riscurile. Au calculat, în stitlul caracteristic, că vor ocupa doar funcțiile și vor profita de avantajele guvernării(…) Această moțiune este mincinoasă, cinică și artificială. Se bazează pe date care nu sunt reale și pare că au fost scrise de oameni care nu au fost în guvernare zi de zi.”
„Nu ne vindem companiile, le mulgem noi!” – Metafora prăduirii banului public
Ilie Bolojan nu s-a sfiit să dea exemple concrete de gestionare defectuoasă a fondurilor, menționând cazuri specifice din județul Dolj și situația Electrocentrale Craiova. Premierul a explicat că nemulțumirea opoziției a apărut în momentul în care robinetul banilor publici, folosiți pentru campanii electorale sau investiții ratate, a fost închis.
„În 2024, Electrocentrale Craiova a primit credit de la EximBank. S-a întâmplat vreo investiție? Nu. L-a primit pentru că s-a ratat investiția pe fonduri europene. Doamna care era în poză era într-o campanie electorală cu primarul din Craiova. Poate nu știm asta. În 2025, CJ Dolj nu termină aeroportul. Ce să facem? Mai dăm 56 de milioane de euro din HG din Fondul de Rezervă, în timp ce alte Consilii Județene și-au luat credite să își termine investițiile la timp. Colegii știu asta, când din nou trebuia să dăm zeci de milioane, nu a mai mers. Și a deranjat (…) Moțiunea „stingeți lumina” e una de genul „nu ne vindem companiile, le mulgem noi!(…)”
Decontul deficitului: „Cineva a spart banii familiei”
Analiza economică a premierului a fost una tranșantă, acesta explicând că dificultățile cu care se confruntă populația în prezent sunt rezultatul risipei din anii anteriori. Bolojan a comparat situația României cu cea a unei familii în care cineva a cheltuit iresponsabil bugetul comun, lăsându-i pe alții să gestioneze criza.
„Sărăcirea populației- s-a produs când am avut vârful de deficit maxim. De ce? Vă dați seama, cineva care a spart banii familiei, nu are nicio vină, are de vină cel care strânge cioburile, care repară, care adună familia. Ce s-a întâmplat în 2023-2024, plătim nota de plată acum. Nu e normal ceea ce faceți. A venit moțiunea când oamenii sufereau? Nu. Aveți un plan? Eu pot să plec. Dar problemele acestei țări rămân.”
Discursul a subliniat că orice schimbare de guvern ar trebui să vină cu un plan coerent pentru „ziua de după”, lucru care lipsește cu desăvârșire din demersul PSD-AUR. Premierul a concluzionat că electoratul a fost pierdut tocmai din cauza promisiunilor onorate doar pe hârtie în perioadele de maxim deficit, iar moțiunea de cenzură nu este decât un exercițiu de imagine lipsit de substanță.
