VIDEO Prima zi de concediu medical va fi plătită din nou, începând cu 1 iunie, doar pentru anumite categorii de pacienți
Camera Deputaților a aprobat recent un proiect de lege care prevede plata primei zile de concediu medical, însă această facilitate va fi acordată doar unor categorii specifice de pacienți.
Măsura vine ca o modificare a deciziei Guvernului Bolojan, care eliminase plata pentru prima zi de concediu medical pentru toți salariații, în încercarea de a combate fenomenul concediilor medicale fictive.
Concendiul medical, plătit integral pentru unii pacienți
De la 1 iunie, prima zi de concediu medical va fi plătită doar pentru anumite categorii de angajați. Anunțul vine după valul de controverse stârnit de varianta inițială a legii, în care salariaţii îşi pierdeau indemnizaţia în prima zi.
Ministerul Sănătății a hotărât să se ia măsuri privind concediile medicale, după ce s-a constatat că multe dintre acestea erau eliberate fictiv. Tocmai de aceea, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, însă există și anumite categorii care vor fi exceptate.
Excepțiile de la această regulă vizează trei categorii principale de pacienți:
- Persoanele cu afecțiuni cronice, cum ar fi pacienții oncologici sau cei cu probleme neurologice;
- Pacienții care au suferit urgențe medicale, cum ar fi accidente vasculare cerebrale sau infarcturi;
- Pacienții care necesită spitalizare.
Această modificare legislativă vine ca o încercare a Parlamentului de a repara efectele măsurii inițiale, care a fost criticată pentru impactul său asupra pacienților cu probleme medicale serioase. Guvernul Bolojan a introdus această măsură pentru a limita abuzurile legate de concediile medicale fictive, care erau adesea legate de zile de concediu de odihnă sau sărbători legale.
Rămâne de văzut cum va fi aplicată această lege în practică și dacă va reuși să echilibreze nevoia de protecție a pacienților vulnerabili cu necesitatea de a preveni abuzurile în sistemul de concedii medicale.



