Calendar ortodox 13 iunie 2026. Este o zi închinată unei tinere martire a lui Hristos, o sfântă cunoscută pentru credința neclintită, pentru suferințele greu de imaginat și pentru puterea de a îndura totul fără a-și pierde speranța. Sfânta Muceniță Achilina este pomenită în această zi în calendarul ortodox, fiind considerată ocrotitoarea celor lipsiți de apărare, mai ales a femeilor, copiilor și celor care se confruntă cu nedreptăți.
Pentru cei care simt că au nevoie de sprijin imediat, o rugăciune rostită astăzi către Sfânta Achilina este, potrivit tradiției, un mijloc de a primi ajutor grabnic și binecuvântare în momente grele.
Sărbători religioase 13 iunie 2026
Potrivit calendarului religios, ziua de 13 iunie este marcată de mai multe prăznuiri în funcție de confesiune:
- Ortodoxe: Sfânta Muceniță Achilina
- Greco-catolice: Sfânta Muceniță Achilina; Sfântul episcop Trifilie; [Sfântul Anton de Padova]
- Romano-catolice: Sfântul Anton de Padova
Astfel, în toate tradițiile creștine majore, ziua de 13 iunie este legată de oameni ai credinței care au lăsat o amprentă puternică prin viața și mărturisirea lor.
Cine a fost Sfânta Muceniță Achilina
Numele Sfintei Achilina nu este poate la fel de cunoscut ca al altor mari mucenițe, dar povestea ei este una de o profunzime tulburătoare. Potrivit site-ului crestinortodox.ro, Sfânta Muceniță Achilina s-a născut în orașul Biblos din Palestina, într-o familie de creștini.
De mică a arătat o înțelepciune ieșită din comun. La doar șapte ani, știa deja în întregime învățăturile creștine și le înțelegea profund. Până la vârsta de 15 ani, devenise o veritabilă călăuză spirituală pentru alte fete de vârsta ei, pe care le îndruma către Hristos. Le învăța să respingă închinarea la idoli și să trăiască în curăție, credință și adevăr.
Timpul în care a trăit a fost însă marcat de persecuții crunte împotriva creștinilor, sub domnia împăratului Dioclețian (284–305). Achilina a fost prinsă, arestată și supusă unor chinuri greu de imaginat, după ce a refuzat categoric să se lepede de credința ei în Hristos, scrie romaniatv.net.
A fost biciuită crunt, iar mai târziu o vergea înroșită în foc i-a fost înfiptă în urechi, până în creier. Cu toate acestea, nu a renunțat. A rămas neclintită în credință, iar în urma chinurilor și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Trupul său a fost aruncat într-o groapă de gunoaie, în afara orașului, ca să fie mâncat de fiare. Dar, în noaptea următoare, s-a întâmplat o minune.
Miracolul care a urmat martiriului
În acea noapte, un înger al Domnului a venit și a ridicat-o din moarte, redându-i viața. Însă, a doua zi, guvernatorul Ulosian a ordonat executarea ei. Călăii i-au tăiat capul, desăvârșind martiriul Sfintei Achilina.
Viața ei, deși scurtă, a fost una de o profunzime rară. A suferit pentru Hristos cu o tărie care depășește orice logică umană. De aceea, Biserica o cinstește nu doar ca muceniță, ci și ca mireasă a lui Hristos, model de puritate, curaj și sacrificiu.
Este considerată ocrotitoarea femeilor lipsite de apărare, dar și a celor care se simt în suferință, în nedreptate sau fără ajutor.
Rugăciune către Sfânta Muceniţă Achilina pentru ajutor imediat
Credincioșii care doresc să îi ceară sprijinul Sfintei Achilina pot rosti astăzi o rugăciune specială, transmisă prin cărțile de cult ale Bisericii. Este o rugăciune simplă, dar profundă, care exprimă devotamentul și credința unei mucenițe care nu și-a pierdut speranța nici în cele mai grele chinuri.
„Mieluşeaua Ta, Iisuse, Achilina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre și ajută la împlinirea dorințelor noastre.”
Rugăciunea poate fi rostită cu credință în orice moment al zilei. Este recomandat să fie spusă într-un loc liniștit, cu inima deschisă și gândul curat.
Alte tropare închinate Sfintei Achilina
Pe lângă rugăciunea principală, credincioșii pot rosti și troparele închinate sfintei. Acestea sunt cântări liturgice specifice zilei de pomenire a sfinților și exprimă bucuria Bisericii în fața jertfei lor.
„Fiind cu adevărat mărită, stai înaintea Mirelui tău Hristos, în ceruri bucurându-te. Pentru aceasta pe cei ce te cinstesc pe pământ cu dreaptă credinţă, măreşte-i cu rugăciunile tale, cinstită şi ţi-i fă părtaşi pe cei ce cântă Domnului, căci cu mărire S-a preaslăvit.”
„Luminându-te cu dumnezeiasca lumină a virtuţilor, prealăudată, te-ai împodobit cu diadema pătimitorilor, cinstită şi făcându-te frumoasă întru podoabă cu credinţa, te-ai făcut neîntinată şi nestricată mireasă Stăpânului tuturor.”
„Pentru aceasta nevoindu-te bine şi ucigând pe cel viclean, te-ai învrednicit de cămările cele cereşti ale Mirelui, de Dumnezeu înţelepţită Muceniţă Achilina; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu credinţă săvârşesc sfântă pomenirea ta. Amin!”
Aceste versuri sunt rostite în cadrul slujbelor dedicate sfintei, dar pot fi spuse și individual, ca formă de rugăciune.
Pentru cei care o cinstesc cu credință, Sfânta Achilina poate fi un ajutor în lupta cu grijile, cu boala, cu nedreptatea sau cu singurătatea. Iar rugăciunea ei, rostită din inimă, poate aduce alinare acolo unde nimic altceva nu mai pare să funcționeze.
