Noi detalii șocante ies la iveală în cazul azilelor ilegale din Bihor. Cati, o fostă angajată face dezvăluiri despre perioada în care îi îngrijea pe bătrânii din casele lui Viorel Pașca.
Noi detalii șocante ies la iveală în cazul azilelor ilegale din Bihor. Cati a lucrat timp de patru luni pentru Viorel Pașca, iar acum dezvăluie cum erau tratați, de fapt, bătrânii de acolo.
Noi detalii în cazul azilelor ilegale din Bihor. O fostă angajată rupe tăcearea, cum erau, de fapt, tratați bătrânii de acolo
Cati are 44 de ani și este mamă a doi copii. Aceasta povestește că a ajuns să lucreze în casele de bătrâni ale lui Viorel Pașca după ce l-a întâlnit pe unchiul acestuia, care era pastor.
„Eram într-o perioadă grea, mă despărțisem de soț, locuiam în casa fratelui meu, veche, gata să cadă. Eram disperată”, povestește femeia.
Când pastorul i-a propus femeii să lucreze și să locuiască în casele lui Viorel Pașca din Bihor, aceasta a acceptat imediat.
„Când mi-au zis că pot să iau și copiii cu mine, n-am mai stat pe gânduri. Am plecat. Mi-au făcut mutația pe azil, acolo, viză de flotant în buletin. Mi-au promis că o să stau într-o casă, în sat, separat, că e numai provizoriu că stăm la un loc cu bolnavii. Dar nu au mai zis nimic după aia.
Toți care lucrau pentru el erau pocăiți (n.red. – penticostali). La Tinca (n.red. – comună din Bihor), au și un centru de copii, unde au copii în grijă. Copii în plasament. De ei se ocupă Sabin Pașca, băiatul lui Viorel. După ce-am plecat, în locul meu, au adus o femeie din Dumbrava, cu o fetiță care ar fi trebuit să fie în clasa a patra, dar ea nu făcuse nici măcar o zi de școală”, povestește femeia.
Cati le gătea bătrânilor, îi spăla, le împărțea medicamentele și le făcea curățenie.
”Cum era la mine o zi de lucru la ei. Dimineața, când mă trezeam, luam medicamentele, mergeam la fiecare căsuță și le dădeam. Medicamentele erau puse în caserole, pentru fiecare căsuță, cu tratamentul pentru fiecare cameră. Așa mi le aducea de la Dumbrava asistenta. Duminica seara ne aducea tratamentul pentru toată săptămâna. Fiecare cutie avea scris numele la bolnav. La început, a fost mai greu, apoi m-am obișnuit. Erau tot felul de bolnavi. Și psihic, și paralizați, cu escare, cu bube.
După ce dădeam medicamentele, mergeam și puneam de ceai. Le făceam ceai din zahăr ars și apă. Mai veneau creștini din ăștia și ne donau plante pentru ceai, dar când se terminau, făceam din ce aveam. Și unsoare (n.red. – untură de porc), unsoare pe pâine le dădeam. Aveam în cămară găleți de 20 de litri cu unsoare. Asta le dădeam. Încercam să nu le dau doar unsoare, așa, să mai bag ba ceapă, ba ardei, ce găseam prin cămară. Poate erau și cu diabet, și cu alte probleme. Dar dacă nu le cunoșteam bolile, le dădeam la toți la fel, unsoare pe pâine.
La prânz aveam două feluri de mâncare, supe, ciorbe și ba piure, ba pilaf, cu carne lângă. Le aducea, numai că toate produsele, ce aveam noi în ladă, erau expirate. Pentru copiii mei, cumpăram din sat, le făceam mâncare separat. Prima și prima dată, eu n-am știut care-i treaba, când m-am dus acolo. Când făceam mâncare pentru bolnavi, ne puneam și mâncam cu toții. Până am observat eu că toate erau… N-am putut să le mai dau la copii. O colegă mi-a spus, ea era din sat, uite care-i treaba, o să te rog frumos să nu le mai dai la copii să mănânce, că astea-s produse expirate…. Și n-am mai… De atunci, le cumpăram la copii, aveam o olicică și le făceam în ea mâncare”, mai povestește femeia.
După ce le servea micul-dejun, Cati făcea curățenia generală.
”În zilele de baie, când făceam baie la femei, le schimbam și așternuturile, să fie așternuturile curate. La fel, când făceau baie bărbații, adunam așternuturile. Dar mă mai ajutau și ei. Mă ajutau bolnavii foarte mult. Și prin grădină, la tocat zarzavat, la curățenie, ștergeau praful, geamurile, mă ajutau foarte mult. Femeile mă ajutau la împachetat haine. Să nu spun că am făcut numai eu singură… Nu prea am avut bolnavi la pat. Se mai puteau mișca. Dacă erau la pat, îi duceam cu căruțul la dușuri, îi spălam, îi îmbrăcam acolo. Am avut paralizați numai de la mijloc în jos sau pe partea stângă, pe partea dreaptă…”, mai povestește femeia.
Cati mai povestește că pentru toată munca pe care o făcea în casele de bătrâni ale lui Viorel Pașca era plătită la ”negru”, cu doar 2.000 de lei pe lună.
„Mă plăteau cu 2.000 de lei pe lună. Nu am semnat nimic cu ei, nici o hârtie. Mi-i dădeau la timp banii, mi-i dădeau”, mai spune femeia.
La începutul lui octombrie 2022, Cati a decis să plece.
”Au fost momente ciudate, când venea acolo, toți stăteau smirnă!”
„Am anunțat acolo, pe Delia, «lasă, fată, că o să te răzgândești, eu nu vreau să pleci». Era o fată foarte de treabă, foarte blândă, bună la suflet. Mereu aducea câte ceva pentru copii, ba dulciuri, ba jucării. Era bună. «Delia, eu vreau să plec, eu nu mai vreau să rămân!»
A venit el (n.red. – Viorel Pașca) nervos, «Auzi, care-i treaba? De-aici pleci când vreau eu, mă, nu când vrei tu!». I-am răspuns, plângând: «Ba nu, astăzi vreau să plec!», «Da? Atunci pleacă!». M-a dat afară. Cu lucrurile în saci de plastic. Tot ce-aveam noi. Mi le-a pus în fața casei și-a-ncuiat casa. Și am stat până seara la nouă, până am găsit o mașină. Am stat cu copiii în curtea azilului, îi țineau bătrânele în brațe, mai ales pe aia mică. Da, au fost niște momente ciudate. Viorel Pașca nu prea venea pe acolo. Și când venea, toată lumea stătea smirnă. Eu mă închideam în bucătărie. Nu știu de ce, de frică. Era un om mai așa, mai rebel. Și bolnavii, când auzeau că vine șeful, dacă se plimbau pe acolo, pe aleile alea, se băgau repede în camere. Le era frică de el.
Când se certau între ei bolnavii, Pașca îi amenința că-i trimite de unde i-a luat. Într-un fel, era bine, că trebuia să fie cineva așa, mai autoritar cu ei. Vă dați seama că erau tot felul de oameni, se mai înjurau. Altfel, nu puteai să le faci față”, mai spune femeia.
Cati mai povestește că printre bătrânele din azilele lui Pașca din Bihor era și o fostă directoare de lanț hotelier din Brașov.
„Asta mi-a zis ea că a fost. Mergea cu cadru. Avea o pareză, cred. Vorbea, dar nu foarte clar. Înțelegeam ce spune. Într-un timp, stătea într-o stare din aia, de depresie. Nu voia să vină la masă. Stătea în pat și plângea. M-am dus să vorbesc cu ea. Mi-a zis că e ceva ce nu poate spune la nimeni. Mi-a promis că o să-mi spună, dar mai târziu. Era o femeie pe care o ducea capul, se vedea că a fost cineva la viața ei. Îi plăcea să umble curată, unghii tăiate, să fie îngrijită.
Până la urmă, mi-a povestit că are un fiu, în California. Ea a avut un apartament, pe care l-a vândut și banii de pe el i-a dat aici, «ca să pot să trăiesc și eu mai bine, să fiu tratată mai bine». Și ea cred că aicea a fost dezamăgită, că era tratată la fel cu toți, nimic special. Ea a stat prima dată în Dumbrava. Când să facă azilul din Incești, Viorel Pașca a dus-o la bancă și a pus-o să gireze cu pensia ei. Avea 2.500 de lei, 2.600 de lei, dar nu mai știa cât mai avea pensia când am vorbit cu ea”, a mai povestit femeia.
Despre familia Pașca, Cati spune că toți era oameni bogați.
”Toți au case cu etaj. În casele lor personale, au bătrâni. De exemplu, am fost acasă la Pașca Ghiță, fratele lui Viorel, că ei sunt trei frați. M-au invitat păstorii (n.red. – pastorii). E o casă cu etaj. Acolo aveau vreo 15 bolnavi. Am mai mers și la băiat, la Abel (n.red. – fiul lui Pașca), și el avea în casă bătrâni. Am ajutat-o pe soția lui Abel la curățenie”, mai spune femeia.
