Accident grav pe autostrada A1. Două persoane au fost rănite după impactul dintre două mașini și un autocamion
Două persoane au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident grav pe autostradă. Evenimentul a avut loc miercuri, 29 iulie, potrivit informațiilor furnizate de Wowbiz.
Impactul s-a produs pe A1 București-Pitești, la kilometru 23, pe sensul de mers spre Pitești. În accident au fost implicate două autoturisme și un autocamion, în zona localității Bolintin Deal din județul Giurgiu.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. De asemenea, au ajuns două ambulanțe SAJ și poliția, conform datelor transmise de ISU Giurgiu.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au mutat mașinile de pe șosea pentru ca traficul să se poată desfășura în siguranță. Cazul a rămas în atenția polițiștilor, care continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs evenimentul rutier.



