Este sărbătoare mare, cu cruce roșie, în Calendarul ortodox pe 6 august 2026. Ce nu este bine să faci de Schimbarea la față?
Pe 6 august 2026, creștin ortodocși sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului, unul dintre cele douăsprezece praznice împărătești ale Bisericii Ortodoxe. Evenimentul are o profundă semnificație teologică, deoarece reprezintă momentul în care Hristos le-a arătat apostolilor Petru, Iacov și Ioan că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.
În tradiția românească, această sărbătoare este cunoscută și sub denumirea de Probojenia, fiind însoțită de numeroase obiceiuri și credințe populare.
Totodată, în această zi, Biserica oferă dezlegare la pește, chiar dacă sărbătoarea cade în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului.
Relatarea biblică a Schimbării la Față
Relatarea biblică a Schimbării la Față este consemnată în Evangheliile după Matei, Marcu și Luca. Potrivit Sfintei Scripturi, Iisus i-a luat cu El pe apostolii Petru, Iacov și Ioan și a urcat pe Muntele Tabor, unde a avut loc una dintre cele mai impresionante minuni.
Acolo, chipul Mântuitorului „a strălucit ca soarele”, iar hainele Sale „s-au făcut albe ca lumina”. În același timp, au apărut prorocii Moise și Ilie, care vorbeau cu Hristos. În timp ce apostolii priveau uimiți această descoperire dumnezeiască, un nor luminos i-a acoperit, iar din nor s-a auzit glasul Tatălui ceresc:
„Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultați-L.”
Copleșiți de măreția momentului, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au înfricoșat.
Minunea s-a petrecut cu doar câteva zile înainte de Pătimirile Mântuitorului, în anul 33 de la nașterea Sa. Scopul acestei descoperiri a fost întărirea credinței apostolilor, pentru ca aceștia să nu se clatine atunci când aveau să fie martorii suferinței, răstignirii și îngropării lui Hristos.
Schimbarea la Față arată că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Prin firea omenească pe care a asumat-o, El le-a descoperit ucenicilor dumnezeirea Sa.
Sfinții Părinți explică faptul că Hristos nu S-a schimbat devenind altceva decât era, ci le-a deschis ochii apostolilor pentru a vedea slava pe care o avea dintotdeauna. După cum afirmă tradiția patristică, El „S-a schimbat la Față nu luând ceea ce nu era, nici preschimbându-Se în ce nu era, ci arătând ucenicilor ceea ce era”.
Pe Tabor, trupul lui Hristos a fost străbătut de lumina propriei Sale dumnezeiri. Acest moment este considerat de teologii creștini o anticipare a Învierii Domnului și, în același timp, o prefigurare a învierii tuturor oamenilor.
Evangheliștii surprind detalii diferite, dar complementare. Sfântul Matei spune că fața lui Hristos „strălucea ca soarele”, iar Sfântul Luca amintește că veșmintele Sale erau „ca zăpada”. Aceste imagini arată că firea omenească și cea dumnezeiască sunt unite în Hristos „neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit”, fără ca una să o anuleze pe cealaltă.
La început, Schimbarea la Față era aniversarea sfințirii bisericii ridicate în secolul al IV-lea de Sfânta Elena pe locul unde tradiția spune că s-a petrecut minunea, pe Muntele Tabor.
Sărbătoarea este menționată în secolul al VII-lea într-un calendar liturgic al Ierusalimului, iar în secolul al VIII-lea apare deja în sinaxarele constantinopolitane și în numeroase manuscrise grecești. Tot din acea perioadă s-a păstrat și o predică festivă a Sfântului Andrei Criteanul dedicată Probojeniei.
Până la sfârșitul secolului al VIII-lea, praznicul era deja generalizat în întreaga Biserică, iar Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Cosma de Maiuma au alcătuit imnele liturgice care sunt cântate și astăzi la slujba acestei zile.
Primele reprezentări iconografice ale Schimbării la Față datează din secolul al VI-lea și se păstrează în mozaicul din Biserica „Sfântul Apolinarie” din Ravenna și în cel din Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” din Sinai.
Tradiții și obiceiuri de Probojenie
În credința populară românească, Schimbarea la Față marchează începutul schimbărilor din natură care vestesc apropierea toamnei. Ziua este considerată una de mare însemnătate, iar numeroase tradiții s-au păstrat până în prezent.
Agricultorii obișnuiesc să aducă la biserică primele roade ale recoltelor, pentru ca acestea să fie binecuvântate, mulțumind lui Dumnezeu pentru belșugul primit. Tot în această zi, credincioșii participă la Sfânta Liturghie și se roagă pentru sănătate, pace și întărirea credinței.
