Accident grav la Bihor! Șofer de 49 de ani, descarcerat și transportat de urgență la spital
Accident rutier la ieșirea din Belfir. Șofer de 49 de ani, scos dintre fiare de pompieri.
Accident pe DJ 792A, la ieșirea din Belfir. Un șofer de 49 de ani a rămas încarcerat în autoturism și a fost transportat la spital.
Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 13:55. Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor a precizat că mașina bărbatului a fost singurul vehicul implicat, incidentul fiind înregistrat fără victime.
Ulterior, un echipaj SMURD Oradea de terapie intensivă mobilă l-a preluat pe bărbat și l-a dus la spital.
„Victima a suferit un traumatism cranian, un traumatism de torace pe partea stângă și o fractură de membru superior stâng”, a declarat pentru BIHOREANUL dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor.

Un pompier aflat în timpul liber a intervenit la un accident și a salvat un șofer încarcerat
Plutonierul adjutant Adrian Găvruța, de la Garda Tinca, a intervenit imediat și i-a acordat primul ajutor șoferului. Pompierul se afla în timpul liber, la fel ca marți, când a resuscitat o femeie de 81 de ani găsită în stop cardio-respirator.
„A intrat în autoturismul în care șoferul rămăsese încarcerat, l-a evaluat și i-a acordat primul ajutor. I-a oprit hemoragia nazală, l-a liniștit și l-a ajutat să rămână nemișcat, pentru a preveni agravarea stării sale. Mâine dimineață, Adrian va intra în tura de serviciu. Dar, pentru el și camarazii săi, așa cum faptele o dovedesc, misiunea de a salva vieți nu începe și nu se termină odată cu programul”, a transmis col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana
Fotografia publicată de ISU surprinde mașina puternic avariată în urma accidentului.



