Românii au talent a fost câștigat de Rareș Prisăcariu care a recitat un fragment dintr-un text intitulat „Interviu cu Dumnezeu”. Textul a fost criticat de Nicolae Cotruț, student al Facultății de Litere din cadrul Universității din București. Într-un editoral publicat de Republica, Nicolae Cotruț analizează textul recitat de copilul minune fragment cu fragment.
Textul recitat de Rareș Prisăcariu este criticat dur și nu este scris de Octavian Paler: „Este penibil!”
Rareș Prisăcariu, un copil de șapte ani din Botoșani, a câștigat Românii au talent. Puștiul a fost votat și a plecat acasă cu marele premiu de 120 de mii de euro. Jurații au fost impresionați, publicul la fel, iar voturile au mers către „copilul minune” în vârstă de șapte ani. Un student al Facultății de Litere din cadrul Universității din București a desființat numărul lui Rareș Prisăcariu și alegerea juraților.
“Ultimul sezon al celui mai cel show de talente din România, a fost câștigat de un copil de 7 ani. Băiatul a avut un moment .
Foarte frumos până în acest punct, însă, când s-a urcat pe scenă, a început să recite un text intitulat „Interviu cu Dumnezeu”, care circulă pe internet și poartă semnătura „Octavian Paler”.
Textul – penibil, de altfel – este o traducere dintr-un pastor american, Bob Moorehead. Absolut nicio legătură cu Octavian Paler, care a și ironizat atribuirea textului în cartea de dialoguri cu Daniel Cristea-Enache” susține Nicolae Cotruț, student al Facultății de Litere.
Nicolae Cotruț despre „textul câștigător” la Românii au talent: „Arată incultura părinților, juraților și celor de acasă”
Studentul la Litere este de părere că atât jurații emisiunii, cât și părinții puștiului ar fi trebuit să se informeze înainte de a „lua de bun” un text care circulă pe internet. Mai mult, tânărul student susține că și presupusul autor, Octavian Paler, ar fi tot o victimă a dezinformării.
„Asta arată incultura părinților, care i-au dat textul, incultura juraților, care au pus botul, și incultura celor de acasă, care l-au votat buluc.
Doar ca fapt divers, autorul, Bob Moorehead, a părăsit biserica unde predica din cauza acuzațiilor de abuz sexual asupra unor tineri. Din păcate, Paler este una dintre victimele internetului.
Nu este pentru prima dată când imaginea lui (Octavian Paler, n. red.) este folosită pentru cauze patriotarde, de multe ori fiind puse pe seama lui lucruri pe care nu le-a spus” , mai susține tânărul student în editorialul citat.
Nicolae Cotruț: „Octavian Paler nu s-a rugat niciodată!”
Mai mult, Nicolae Cotruț susține că scriitorul Octavian Paler nu ar fi fost apropiat de dogma creștină. Omul de cultură ar fi declarat că nu s-ar fi rugat niciodată, fiind mai apropiat de mitologia precreștină greacă.
„Cât privește partea cu Dumnezeu, Octavian Paler a declarat că se simte apropiat de mitologia greacă, nu de dogma creștină. Acesta citise deja Biblia la vârsta câștigătorului de la ProTV. Ca să fie și mai clar, Paler a spus că nu s-a rugat niciodată cu adevărat”, a concluzionat Nicolae Cotruț.
Câștigătorul Românii au talent a stârnit controverse și în mediul online
După ce Rareș Prisăcariu a câștigat show-ul Românii au talent, au început controversele. Șerban Huidu a fost printre cei care i-au criticat părinții băiețelului pentru poezia recitată.
Mai mult, și unii dintre fanii emisiunii au avut cuvinte dure de spus în mediul online. Chiar dacă au existat și persoane care i-au lăudat recitalurile cu tentă naţionalistă ale lui Rareș Prisăcariu, alţii i le-au contestat. Aceştia din urmă susţin că puştiul din Botoşani nici nu înțelege sensul cuvintelor pe care le recită.
Mai mult, şi părinţii copilului au fost criticaţi şi acuzaţi că îşi obligă copilul să reţină versuri pe care nu le înţelege. Ba chiar s-a mers şi mai departe, iar unii dintre fanii emisiunii susţin că părinţii şi-au folosit copilul în scopul meschin de a câştiga cei 120 de mii de euro.