Potrivit specialiștilor ANM, codul galben emis e valabil pentru perioada 19 iunie ora 10:00 – 19 iunie ora 22:00, și vor fi vizate fenomene de ”instabilitate atmosferică temporar accentuată”. Așadar, cu toate că afară e tot mai cald și românii încep să simtă cu adevărat că a venit vara, vremea proastă nu va evita țara noastră, cel puțin în această perioadă.
Alertă cod galben de vreme rea de la ANM
”În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpații Orientali, în estul Carpaților Meridionali, precum și în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Moldovei. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, au transmis specialiștii ANM.
Meteorologii avertizau că această vară va fi un sezon cu temperaturi peste medie, mai ales în sud și sud-vestul Europei. Cu toate acestea, românii trebuie să se aștepte la furtuni puternice. Fenomenele meteo vor fi cauzate de intensificarea fenomenului El Nino, explică specialiștii și vor fi de așteptat în special în prima săptămână a lunii iulie 2023.
Potrivit unui anunț al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM), există 60% şanse ca El Nino să se dezvolte până la sfârşitul lui iulie şi aproximativ 80% şanse până la sfârşitul lunii septembrie. El Nino e un fenomen climatic natural, care determină creșterea temperaturilor și provoacă deseori secetă puternică în anumite părți ale lumii, în timp ce în alte părți provoacă ploi abundente.
”El Nino este în mod normal asociat cu temperaturi record la nivel global. Dacă acest lucru se va întâmpla în 2023 sau în 2024 reprezintă ceva încă necunoscut, dar eu cred că este mai probabil să se întâmple”, a declarat Carlo Buontempo, director al Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene, conform Observatornews.ro.
Între timp, cunoscutul director ANM Elena Mateescu a transmis că ploile ar urma să se oprească undeva spre finele lunii iulie, moment în care temperaturile pot să atingă chiar și 32 de grade Celsius. Așadar, românii trebuie să ”îndure” încă o săptămână de ploi, după care vor începe problemele cauzate de caniculă și, cel mai probabil, de secetă.
”De la ora 12:00, de astăzi, până mâine, la ora 12:00, între 50 și 70 de litri pe metru pătrat, izolat vor putea depăși 80 de litri pe metru pătrat. Nu în ultimul rând, în jumătate de vest a Olteniei, în sudul Banatului, în zona Carpaților Occidentali dar și în nordul Orientalilor și vestul Meridionalilor aversele torențiale vor fi însoțite de intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină iar cantitățile de apă vor depăși 30-40 l/mp, izolat peste 50 l/metru pătrat.
Vor fi fenomene meteorologice extreme specifice condițiilor de instabilitate atmosferică accentuată. Avertizarea rămâne în vigoare până mâine la ora 12:00 pentru toate cele trei tipuri de coduri, roșu, portocaliu și galben”, explica Elena Mateescu la Antena 3, în urmă cu 24 de ore. Așadar, undeva după 25 iunie temperaturile vor crește la 30-32 de grade Celsius în anumite zone ale țării.
Mai mult, Elena Mateescu a explicat că sunt șanse mici să mai fie emise coduri roșii de vreme proastă, această situație fiind o simplă excepție în trecut. ”Situația a fost într-adevăr, una de excepție, luând calcul că au fost emise pentru prima dată două avertizări meteorologice de Cod Roșu la un interval mai mic de o săptămână, practic cinci 5 zile, pentru aceleași areale, având în vedere cantitățile importante de precipitații consemnate”, a concluzionat directorul ANM.